OFICIAL UTA pleacă de la Arad și se mută pe un stadion neomologat pentru Liga 1, fără VAR
UTA a anunțat oficial că echipa nu va mai disputa la Arad meciurile de pe teren propriu.
Pe Arena Francisc Neuman urmează să fie schimbat gazonul, iar UTA este nevoită să părăsească orașul cel puțin până la finalul anului. Arădenii se vor muta la Oradea, la aproximativ 115 kilometri, pe Stadionul Iuliu Bodola, o arenă care nu este momentan omologată pentru Liga 1.
UTA Arad se mută la Oradea
Totuși, UTA speră ca toate lucrurile să fie puse la punct până la meciul cu Rapid, programat în jurul datei de 21 octombrie, care ar urma să fei primul disputat de arădeni la Oradea.
La Oradea, UTA ar urma să joace meciurile cu Rapid, Dinamo, Oțelul Galați, Hermannstadt și Farul, din Liga 1, dar și duelurile cu Universitatea Craiova și FC Voluntari, din grupele Cupei României.
"Suporterii sunt o parte importantă, indispensabilă a forței echipei noastre în toate competițiile, de aceea îi așteptăm să fie alături de noi și la Oradea, acolo unde AFC UTA Arad va susține meciurile din campionat și Cupa României, pe perioada de timp necesară lucrărilor de schimbare a gazonului, la Arena Francisc Neuman.
Pe stadionul din Oradea, nu s-a desfășurat de foarte mult timp un meci de liga 1, nu există dotările VAR și omologările necesare, dar beneficiem din toate punctele de vedere, de sprijinul total al Primăriei Oradea și al cluburilor CSM și FC Bihor, astfel încât la ora primului meci, toată logistica necesară să fie rezolvată.
Am ales Oradea pentru suporteri, care, având în vedere distanța acceptabilă, pot și vor fi cu siguranță, alături de echipă dar si pentru publicul din Bihor fiind buni cunoscatori ai fenomenului.
După ultimul joc pe care îl vom găzdui pe teren propriu în acest an, în compania echipei FC Voluntari, vom reveni cu toate detaliile vizând accesul la meciuriile disputate la Oradea, asigurând toți abonații că vom căuta soluții pentru ca disconfortul cauzat de această situație, să fie cel mai mic posibil", a transmis UTA Arad.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News