Moldovenii s-au deplasat la finalul weekendului în Bănie, pentru confruntarea de pe ”Ion Oblemenco” din etapa #13 a sezonului regulat din SuperLiga României.

La capătul celor 90 de minute, Universitatea Craiova și FC Botoșani au împărțit punctele. Moldovenii au avut însă o ocazie imensă în timpul jocului prin Hervin Ongenda, care a ratat singur cu portarul.

Valeriu Iftime e sincer după remiza de la Craiova: ”Jucăm fotbal! Batem Clujul săptămâna viitoare” + ”Are sclipire, dar încă nu e ce trebuie”

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, susține că echipa sa joacă din ce în ce mai bine și consideră că moldovenii vor putea căpăta toate cele trei puncte în următoarea etapă, împotriva lui ”U” Cluj.

”E un rezultat norocos, pentru că putea să închidă frumos cu gol formidabil Ongenda. Jucăm bine și echipa mea e din ce în ce mai bună. O să batem Clujul săptămâna viitoare. Jucăm fotbal!

Nu am emoții în poartă. Pap e bun, dar greșește din când în când. Acum suntem din ce în ce mai stăpâni, mai siguri. Îi lăsăm pe adversari să atace de la o distanță mai mare. Craiova, în afară de o două-trei ocazii nu a fost periculoasă. Și a jucat acasă. 

(n.r. despre Ongenda) Încă nu e ce trebuie. Trebuia să dea gol. Are sclipire, dar nu e Ongenda. E util, dar încă nu e ce trebuie. Unul care să limpezeasca jocul. Eu cred că o să fie ok. Am mare încredere ca va crește”, a spus Iftime pentru Sport.ro.

FC Botoșani se află pe locul 15 în clasament cu 12 puncte. După 12 etape desfășurate, moldovenii au înregistrat trei victorii, trei rezultate de egalitate și șase înfrângeri.