EXCLUSIV Valeriu Iftime, prima reacție după ce a ”instalat” un nou antrenor la Botoșani! De ce au picat negocierile cu Dică
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a reacționat după ce a bătut palma cu noul antrenor al echipei.
Omul de afaceri l-a dorit pe Nicolae Dică (43 de ani), recent demis de la FCU Craiova, dar negocierile s-au blocat și Iftime s-a reorientat rapid.
Dan Alexa va fi noul antrenor al echipei. Cele două părți s-au înțeles cu privire la contract, iar tehnicianul ar urma să semneze în perioada următoare, după ce se va întoarce din Italia.
Valeriu Iftime: ”Alexa va fi antrenor”
„E adevărat. Nu știu, întrebați-l pe el. E un tip OK, mi s-a părut un domn special, am vorbit aseară cu el, totul a fost OK și când trebuia să vorbească cu secunzii, ceva s-a schimbat. Cam asta e. Am avut o discuție, ne-am înțeles, după care a spus că e greu cu deplasarea.
E adevărat că de la Pitești la Botoșani mănânci un cuptor de plăcinte, dar știam că e la distanță mare. În orice caz, aseară după ce am vorbit cu el părea OK. A trebuit să mă repliez imediat.
Alexa va fi, nu e semnat sută la sută pentru că n-are mâna așa de lungă. El e prin Italia, ajunge astăzi în România. Mâine va fi la meci, echipa e la Mioveni. (n.r. - Obiectiv?) Să fie sănătos!”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru PRO TV.
Ultima oară, Alexa a pregătit-o în Superligă pe Astra Giurgiu. Au urmat câteva experiențe în ligile inferioare pentru FC Rapid 1923, Poli Timișoara, CSM Reșita și FC Brașov.
Dan Alexa este de trei ori ”campion” în liga secundă, reușind să promoveze cu ACS Poli Timișoara, Rapid și Dunărea Călărași.
- FC Botoșani e pe locul 15 din 16 echipe, cu trei puncte după șapte partide
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News