Valiza cu bani a lui Gigi ramane la DNA!
Tribunalul Bucuresti a respins marti contestatia facuta de avocatul Stelei impotriva deciziei DNA de a retine cele 1,7 milioane de euro.
Unul dintre motivele invocate de avocatul lui Gigi Becali pentru care banii nu ar trebui sa fie tinuti sub sechestru este acela ca legea prevede, in opinia acestuia, confiscarea doar a sumelor cu titlu de mita oferite catre functionari publici.
"Suma asupra careia a fost instituit sechestru asigurator si care ar fi constituit mita nu a trecut din posesia mituitorului in posesia vreunui functionar sau alt subiect al infractiunii", apreciaza avocatul in cerere.
In 7 mai, in ziua etapei a 34-a, ultima a Ligii I, Directia Nationala Anticoruptie DNA a convocat pentru audieri, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani proveniti de la Gigi Becali, care se presupune ca urmau sa ajunga la jucatorii Universitatii Cluj, daca acestia ar fi obtinut cel putin un scor egal in meciul cu echipa clujeana CFR, iar Steaua ar fi devenit astfel campioana.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News