Varga: "Avem sanse la locul 2 in Liga!"

Varga: Avem sanse la locul 2 in Liga! Superliga

Mijlocasul Unirii Urziceni, Dacian Varga, a declarat ca echipa sa poate obtine calificarea in primavara europeana.

"Nu ne credem invincibili dupa ce am batut la Glasgow si asta s-a vazut si aseara cu Brasovul cand am luat bataie in Cupa Romaniei. Dar nu ne-am facut de ras in Liga Campionilor si cred ca putem dovedi ca si o echipa din Romania poate merge mai departe in aceasta competitie. Noi speram sa terminam pe locul doi", a spus mijlocasul.

Varga a mentionat ca nu mai vrea sa i se pupe mana, asa cum a facut managerul general Mihai Stoica dupa ce a inscris golul din partida cu VfB Stuttgart. "Nu vreau sa-mi mai pupe nimeni mana. Important e sa castigam si ii pup eu mana, nu e o problema", a adaugat el.

George Galamaz crede ca antrenorul Dan Petrescu este un pesimist si din aceasta cauza a spus ca Unirea Urziceni nu va mai obtine niciun rezultat pozitiv in ultimele trei meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor.

"Dansul tot timpul este mai pesimist, dar cu siguranta acum a gresit si imi doresc din tot sufletul ca noi sa castigam pariul. Noi ne-am dori sa facem maximum de puncte in ultimele partide din Liga, dar ar fi bine sa mai obtinem minim patru. Va fi extraordinar de greu, dar vom lupta si cred ca se pot realiza aceste puncte.

Cat timp sunt trei puncte nu ne intereseaza daca sunt autogoluri sau nu. Am luat goluri si cu fundul, ne dorim sa dam si noi la fel. Important este insa sa castigam. Cu siguranta ca pentru multi dintre noi vor fi ultimele meciuri, dar noi vom lupta pana la ultimul fluier. Obiectivul nostru este sa ne calificam in primavara europeana si cred ca este realizabil", a spus fundasul.

"E posibil pentru unii jucatori sa fie ultimele meciuri din Liga Campionilor, daca nu sunt atenti si concentrati. De la infiintarea Ligii Campionilor eu nu tin minte ca o echipa romaneasca sa castige doua meciuri in grupe. De aceea nu cred ca pornim favoriti, pentru ca echipele din Romania castiga un meci si dupa aia presa ii umfla pe jucatori si pe urma ne desumflam toti.

Mie imi e frica de asta, le-am spus-o si jucatorilor. Le-am zis ca fac pariu ca n-o sa faca nimic in urmatoarele trei meciuri din Liga. E un pariu al meu cu ei, sa vedem ce pot. E un pariu al vietii, le-am zis: «Fac pariu ca nu puteti». Acum sa vedem, ei trebuie sa-mi raspunda pe teren. N-am spus-o ca sa-i motivez, asa cred. Echipele romanesti si romanii in general se multumesc cu putin", a spus Dan Petrescu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!