Vasile Geambazi a reacționat, după ce s-a zvonit că antrenorul său de la Unirea Constanța ar putea prelua FCSB

Vasile Geambazi a reacționat, după ce s-a zvonit că antrenorul său de la Unirea Constanța ar putea prelua FCSB Superliga

După ce Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB, Gigi Becali e pus în postura de a găsi un alt antrenor care deține licență PRO.

Având în vedere că FCSB a mers bine cu Mihai Pintilii la ”cârmă”, este de așteptat ca Gigi Becali să angajeze un alt antrenor care deține licență PRO și să ocupe funcția de ”principal” doar în acte, iar fostul mijlocaș să controleze, în continuare, tot ce se întâmplă la vicecampioana României.

Vasile Geambazi: ”Nu s-ar pune problema să plece”

Una dintre variantele apărute în spațiul public a fost Dacian Nastai, de la Unirea Constanța, ultima clasată din Liga 2. Vasile Geambazi, nepotul lui Becali și patronul echipei, a oferit o primă reacție în legătură cu acest subiect.

”Nu s-ar pune problema să plece, eu nu m-aș opune să-l ia FCSB-ul. Îl las, vă dați seama, dacă au nevoie cei de acolo. Nu m-a sunat Gigi Becali și nici nu trebuie să mă sune pe mine, ci pe Dacian Nastai, poate dânsul nu vrea”, a spus Vasile Geambazi, potrivit ProSport.

Nastai ar putea fi variantă bună pentru cei de la FCSB, având în vedere că a lucrat în cadrul clubului între 2003 și 2022. Acum, tehnicianul pregătește echipa nepotului lui Gigi Becali, Vasile Geambazi.

VIDEO - Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB

Leo Strizu: ”Dacă este bărbat, să-mi spună”

Strizu a fost deranjat de mai multe informații din interiorul echipei care au apărut în spațiul public și a spus că a luat decizia de a-și înainta demisia chiar în ziua meciului cu Petrolul.

„Am stat foarte mult și m-am gândit, am luat această decizie, cred că e corectă, pentru că îmi ajunge. Nu am vrut să ajung să fac acest pas, dar nu credeam că există o sursă care poate să comande unele articole în ziar, care n-au făcut altceva decât să mă aducă într-o postură foarte, foarte negativă. Toată săptămâna, această sursă m-a denigrat foarte, foarte mult. 

Sunt curios și eu să aflu, poate o să iasă și o să vedem cine este această persoană, această sursă, să-mi spună în față unele lucruri pe care le aruncă în presă. Dacă este bărbat, n-am nimic împotriva să-mi spună tot ceea ce a comandat. Decizia am luat-o acum, nu mă voi schimba, nu știu dacă m-ați cunoscut dar susțin tot ceea ce spun”, a spus Leo Strizu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!