Vedeta cu care FCSB va ataca primul titlu după 8 ani: "M-a impresionat, e cu totul alt jucător!"

Vedeta cu care FCSB va ataca primul titlu după 8 ani: M-a impresionat, e cu totul alt jucător! Superliga

FCSB se află în plin proces de pregătire și a disputat deja un meci amical la baza de pregătire a clubului.

În primul meci de verificare, vicecampioana a trecut fără emoții de FC Sf. Gheorghe, formație din Republica Moldova, scor 6-0, iar unul dintre jucătorii care l-a impresionat pe Mihai Stoica a fost Florinel Coman, chiar dacă șeptarul lui FCSB nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Florinel Coman, pariul lui Mihai Stoica pentru următorul sezon

Managerul general de la FCSB spune că Florinel Coman arată foarte bine și se așteaptă să revină la forma arătată în urmă cu două sau trei sezoane, înainte de apariția problemelor medicale.

"M-a impresionat Florinel Coman. A reuşit pase de gol. E cu totul alt jucător. A venit şi după o perioadă crâncenă. Doi ani de zile a avut probleme cu mingea, dar e complet refăcut.

S-a antrenat foarte bine. A venit bine în pregătiri. A arătat chiar foarte bine", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Florinel Coman, ajuns la 24 de ani, a fost transferat de FCSB în urmă cu cinci ani, de la FC Viitorul, pentru o sumă uriașă, 3 milioane de euro. În ultimul sezon, extrema a jucat în doar 21 de meciuri, a marcat un gol și a oferit cinci pase decisive.

Florinel Coman are postul de titular asigurat la FCSB în noul sezon

La bucureșteni au sosit în această vară doi fundași centrali - Joyskim Dawa și Rachid Bouhenna, iar în apărare lucrurile par destul de clare. O schimbare ar urma să se producă în ofensivă, unde Octavian Popescu va fi retras ca inter pentru a-i permite lui Florinel Coman să joace în poziția preferată, cea de extremă stânga.

"Vom schimba, vom juca cu Octavian și cu Coman în partea stângă și Tănase 9 fals. La momentul ăsta, Cordea (n.r - în partea dreaptă). Da, Tavi Popescu trece inter pentru că Florinel Coman, care se prezintă bine, are o singură poziție pe care a dat randament, e vorba de atacant lateral stângă.

Florinel Coman nu e număr 9. Ia luați meciul cu CFR, 3-3, și vedeți ce a jucat Octavian Popescu. El e număr 10, iar în 4-3-3 este, în mod normal, inter. Un jucător de profilul lui, care are viteză, dribling, capacitate de efort și viziune, dacă îl bagi atacant lateral, îi iei din calități. Cu viziunea nu ai ce face ca atacant lateral, că nu joci pentru alții, poate doar să dai un assist", a spus recent Mihai Stoica, la Orange Sport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!