După negocieri intense, Mihai Rotaru, patronul Craiovei, a reușit să-l înregimenteze pe fostul internațional român, surclasând oferta venită de la Petrolul Ploiești.
Cicâldău, care a evoluat anterior pentru Galatasaray, Konyaspor și Ittihad Kalba, a semnat un contract pe patru ani cu Universitatea Craiova, devenind astfel cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1, cu un salariu de 75.000 de euro lunar.
La sosirea sa în Bănie, pe 9 septembrie, Cicâldău avea un surplus de două kilograme față de greutatea optimă, dar problema s-a rezolvat rapid, mijlocașul revenind la o condiție fizică bună.
Daniel Isăilă: „Sper să revină cu picioarele pe pământ!”
Daniel Isăilă, antrenorul echipei Khor Fakkan din Emiratele Arabe Unite și fost selecționer al naționalei U21 a României, unde a lucrat îndeaproape cu mijlocașul, a vorbit despre talentul incontestabil al lui Cicâldău, dar a ținut să precizeze că acesta are nevoie să își stabilească prioritățile pe plan personal și să demonstreze o mai mare constanță în carieră.
„Sper, din tot sufletul, să revină cu picioarele pe pământ”, a spus Isăilă, referindu-se la provocările întâmpinate de Cicâldău în încercarea de a se impune la cluburi cu pretenții.
Fostul selecționer al naționalei de tineret consideră că lipsa de stabilitate și evoluțiile inconstante în diferite campionate l-au determinat pe Cicâldău să revină în România.
„A semnat cu un club puternic, cu pretenții; nu s-a impus și, ulterior, a început să schimbe echipele în fiecare sezon.
Lipsa de constanță în evoluții, în campionatele și ligile prin care a trecut, probabil că l-au făcut să revină în România.
Ajungem tot la mentalitate. Talent are, este talentat, dar străinătatea și banii pot influența mult parcursul unui jucător.
Poate că are și alte probleme personale despre care nu știm, probleme care îl pot afecta", a declarat Daniel Isăilă, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Cicâldău se apropie de meciul #300 al carierei. În cele opt sezoane profesioniste, mijlocașul și-a trecut în cont:
- 299 meciuri jucate
- 51 goluri marcate
- 43 pase de gol livrate
- 23,101 minute prestate pe suprafața de joc