FOTO Verdictul lui Marius Avram după ce VAR-ul i-a interzis victoria Universității Craiova cu Poli Iași
Universitatea Craiova și Poli Iași au remizat, scor 2-2, în runda #20 din Liga 1. Oltenii au avut un gol anulat de VAR în prelungiri.
Universitatea Craiova a condus cu 2-0 la pauză grație reușitelor lui Alexandru Mitriță (30') și Ante Roguljic (45+1), iar jocul părea la discreția oltenilor. Totuși, dubla lui Alin Roman (54' și 69') a restabilit egalitatea în actul secund, iar finalul a fost incendiar.
Verdictul lui Marius Avram după ce VAR-ul i-a interzis victoria Universității Craiova cu Poli Iași
Jovan Markovic a marcat pentru 3-2 în minutul 90+2, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid. Arbitrii din camera VAR, Ovidiu Hațegan și Mircea Ardelean, au considerat că Markovic s-a aflat în poziție neregulamentară în momentul pasei primite de la Nicușor Bancu.
Deși faza a fost complicată, iar liniile au fost trase "un pic ciudat", fostul arbitru internațional Marius Avram consideră că VAR-ul a intervenit corect, fiind vorba de un ofsaid milimetric.
"O fază foarte dificilă, o fază limită. Liniile par trase un pic ciudat, dar uitați-vă cu atenție la umărul lui Markovic, unde vedem o linie punctată roșie, care vine direct proiecție pe gazon.
Exact unde atinge gazonul această linie roșie este trasă linia care marchează atacantul, iar apoi de umărul acestui fundaș este trasă o linie albastră, care se vede foarte greu. Deci este milimetric.
(...) Îmi e greu să îmi dau seama câți centimetri sunt, dar este mai în față atacantul în momentul fazei. Ivan nu influențează cu absolut nimic, dar e clar din liniile trase că jucătorul luat în calcul pentru a stabili dacă este sau nu ofsaid a fost Markovic", a spus Marius Avram, la Digisport.
În urma acestei remize, Universitatea Craiova a ratat șansa de a urca pe locul secund. Oltenii ocupă poziția a treia, cu 33 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj și la cinci lungimi în spatele lui FCSB, formații care au un meci în minus.
De partea cealaltă, Poli Iași se află pe locul 13, cu 23 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News