Veste mare pentru Dinamo! "Cainii" sunt aproape de a obtine licenta! "Chiar stau bine, sunt convins ca vor reusi"
Dinamovistii au traversat probleme financiare mari in sezonul actual, dupa ce noul patron al echipei nu s-a tinut de promisiuni.
In urma cu o luna, DDB anunta ca datoriile clublui au scazut de la 1,2 milioane de euro la 800.000 de euro, suma urgenta de achitat pentru a obtine licenta de participare in Liga 1 pentru sezonul urmator. Presedintele AFAN, Emilian Hulubei, a vorbit despre situatia financiara a dinamovistilor si anunta ca lucrurile se indreapta spre o rezolvare. "Dinamo a scapat de foarte multe dintre datorii. Chiar stau bine, sunt convins ca va lua licenta.
Singura datorie mai mare pe care o mai au de rezolvat cei de acolo este cea catre Contra si Reyes. Undeva pana in 100.000 de euro. Ba chiar au platit si salarii catre jucatori, as spune ca sunt aproape la zi din punctul asta de vedere", a spus Emilian Hulubei, potrivit Fanatik. Pe langa datoriile catre Cosmin Contra si Javi Reyes, Dinamo mai trebuie sa achite cate cinci salarii pentru Ionel Augustin, antrenor al echipei U17, si Gica Mihali, antrenor la U19.
FRF-ul o va ajuta indirect pe Dinamo, dupa ce a anuntat niste masuri mai putin dure pentru luarea licentei in acest an in care si incasarile cluburilor au fost afectate de pandemia de coronavirus. "Am avut pana acum mai multe intalniri cu reprezentantii DDB. I-am asigurat de tot sprijinul nostru, pentru ca sunt actionari ai clubului Dinamo, chiar daca sunt minoritari.
Cautam impreuna solutii pentru Dinamo. Asteptam sa vedem cum isi rezolva discutiile la nivel intern, ca inteleg ca e destul de greu sa dea de proprietar care e undeva prin Spania si sper sa reuseasca cu ajutorul fanilor sa treaca de licentierea asta, in primul rand, si dupa aceea mai vedem", a spus Justin Stefan, la ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News