Dinamo primește un mare impuls înaintea derby-ului de duminică, 20 octombrie, împotriva rivalei FCSB, după ce Cătălin Cîrjan, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, a anunțat că va fi apt de joc. =
Mijlocașul de 21 de ani s-a accidentat în partida din campionat împotriva Farului Constanța (1-1), în care a reușit să deschidă scorul în minutul 4, dar a fost forțat să iasă de pe teren în minutul 72, lăsând locul lui Iulius Mărginean.
Vești bune pentru Dinamo! A revenit din accidentare și va juca în derby-ul cu FCSB: "De mâine încep și eu cu echipa"
Accidentarea a venit într-un moment dificil pentru Cîrjan, care fusese convocat la echipa națională U21 pentru dubla cu Muntenegru și Elveția din preliminariile Campionatului European.
Din păcate, investigațiile medicale efectuate la intrarea în cantonament au arătat că nu ar fi putut fi recuperat la timp, iar FRF a anunțat că tânărul mijlocaș a fost tăiat de pe lista convocărilor, lăsând România U21 cu un lot de 23 de jucători.
Cătălin Cîrjan: "De mâine încep și eu cu echipa"
Totuși, Cîrjan a primit vești bune de la staff-ul medical al lui Dinamo, iar acesta a confirmat în exclusivitate pentru Sport.ro că va fi gata de joc pentru duelul cu FCSB.
"Am făcut o radiografie când am fost la echipa națională și mi-au zis să stau 4-5 zile. Sâmbătă am făcut un antrenament ușor, iar de mâine încep și eu cu echipa," a spus mijlocașul dinamovist.
"(n.r - Ești apt de joc?) Da!", a afirmat Cîrjan, în exclusivitate pentru Sport.ro.
De când a ajuns în Ștefan cel Mare, mijlocașul născut la Domnești a jucat 13 meciuri, a marcat cinci goluri și a strâns un număr de 1.024 minute pe suprafața de joc.
"Câinii" se află pe locul pe locul cinci în Superliga României, cu 18 puncte obținute dupa 12 etape, la doar un punct de locul trei ocupat de Oțelul Galați, și la cinci de liderul U Cluj.