Victor Becali a fost întrebat de Tavi Popescu la Slavia Praga. De ce a adus-o în discuție pe Naomi Campbell
Numele lui Octavian Popescu a fost asociat, în ultima perioadă, cu un transfer la Slavia Praga.
Echipa lui Nicolae Stanciu ar fi interesată de serviciile tânărului român, însă e greu de crezut că transferul se poare realiza. Atât Victor Becali, agentul jucătorului, cât și Gigi Becali, patronul FCSB, nu cred în această variantă.
Impresarul nu crede că Slavia Praga își poate permite transferul unuia dintre cei mai promițători jucători români, în acest moment.
”Cine a spus asta? A, presa din Cehia! Și tu crezi ce spune presa din Cehia? O fi, tată, un interes. L-o dori Slavia Praga. E dreptul celor de acolo să îl dorească pe jucător.
Așa, ca să îți dau un exemplu, oricine poate să o dorească pe Naomi Campbell, dar trebuie să mai vrea și fata. Nu cred că se pune problema unui astfel de transfer”, a declarat Victor Becali, potrivit Prosport.
Și Becali respinge ideea unui transfer la Praga pentru Octavian Popescu, considerând că acesta este un fotbalist mult prea scump pentru campioana Cehiei.
”La Tavi Popescu, îl dau acum doar dacă primesc ofertă de 20 de milioane de euro. Că or fi 17-18, nu e o problema, dar acolo se învârte la ora asta. La ora asta, el se preconizează să fie un jucător de 100 de milioane de euro peste trei ani”, a spus Gigi Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News