VIDEO EXCLUSIV Victor Pițurcă nu îl vede bine pe Dan Petrescu: "Conducerea nu are răbdare"
CFR Cluj a reușit să se califice în grupele Conference League, însă are un start slab în Liga 1, ocupând locul 11.
Campiona României are deja trei înfrângeri în primele șase meciuri de campionat disputate în acest sezon, iar Victor Pițurcă nu îl vede bine pe Dan Petrescu, despre care spune că îi va fi dificil să își mențină postul până la finalul sezonului în cazul în care rezultatele slabe din Liga 1 vor persista.
Victor Pițurcă: "Va fi dificil pentru Dan Petrescu"
Dan Petrescu mai are contract cu CFR Cluj până în 2024 și a transmis recent că nu are de gând să demisioneze.
"(n.r - Credeți că Petrescu va termina sezonul la CFR Cluj?) Va fi dificil pentru el. Pierzând jocurile, se pierde și încrederea conducerii, despre care știm că nu are răbdare", a spus Victor Pițurcă, într-un interviu pentru PRO TV.
După ce a văzut tragerea la sorți pentru grupele Conference League, Victor Pițurcă spunea că nu se așteaptă la rezultate grozave pentru CFR Cluj și FCSB: "Va fi dificil ca noi să obținem rezultate bune contra acestor echipe (n.r - în Conference League)", a spus fostul selecționer.
De asemenea, Pițurcă a lansat și un avertisment pentru primele două clasate din sezonul trecut: "FCSB și CFR Cluj să se gândească foarte bine dacă vor reuși să se califice în play-off. După cum au început, e destul de dificil", a mai spus Victor Pițurcă.
Pentru CFR Cluj urmează meciul cu FC Voluntari, contând pentru etapa a opta din Liga 1, care se dispută miercuri, de la 19:15.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News