Viitorul vinde la PACHET biletele pentru dubla cu Steaua! Cat costa cel mai ieftin loc de pe stadion pentru duelul Regele vs. Reghele
► Viitorul - Steaua, joi 17 decembrie, ora 20:30, la ProTV
► Dinamo - Astra, miercuri 16 decembrie, ora 20:30, la ProTV
Dupa victoria cu Craiova, Reghe se pregateste de o dubla de foc cu Viitorul lui Hagi, un meci in campionat si unul in Cupa Romaniei.
Viitorul, echipa intrata oficial in lupta pentru titlu, potrivit declaratiilor lui Hagi, a anuntat astazi pretul biletelor pentru meciurile cu Steaua. Cine cumpara un bilet poate merge la ambele meciuri.
"Biletele se vor vinde la pachet, pentru ambele meciuri. Un bilet achizitionat va fi folosit de catre cumparator pentru accesul in stadion la ambele meciuri. Biletul este editat cu doua capete, unul pentru meciul de Liga I si celalalt pentru meciul din Cupa Romaniei. Biletul va fi pastrat de cumparator ca sa fie folosit la al doilea meci. Conform Legii 04/2008, fiecare solicitant nu poate achizitiona mai mult de 4 (patru) bilete de intrare odata, de la o casa de bilete.", scrie Viitorul pe site-ul sau.
Cel mai ieftin bilet pentru dubla cu Steaua costa 20 de lei, la peluza. La tribuna a doua, un bilet costa 40 de lei, pentru ca la tribuna I pretul sa fie de 60 de lei, pentru ambele meciuri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News