Vinicius neaga negocierile cu FCSB! "La mine n-a ajuns absolut nimic!" Ce spune despre calitatile CFR-ului
Paulo Vinicius a fost unul dintre cei mai buni fotbalisti de la CFR Cluj in acest an.
La finalul turului din sezonul 2020/21, fundasul a vorbit despre cel mai dificil moment prin care a trecut in 2020 si i-a contrazis pe cei care declara ca principalul avantaj al CFR-ului este legat de agresivitate.
"As spune despre momentul cel mai dificil, care a insemnat perioada dupa pandemie, cand ne-a fost greu, pentru ca am pierdut si pozitia de frunte din campionat. Pana la urma, prin munca, am reusit sa ne impunem, dar, la modul general, a fost un campionat foarte stresant, cu tot ce s-a intamplat in jurul cazurilor de coronavirus.
E o exagerare sa spui ca principala calitate a lui CFR Cluj e agresivitatea. Asa cum ziceti voi, in Romania, avem la club barbati adevarati si ne luptam sa invingem in fiecare partida", a declarat Vinicius, potrivit GSP.
Fotbalistul a comentat si zvonurile potrivit carora ar fi negociat cu cei de la FCSB, punctand ca vrea sa mai joace inca cel putin doi ani.
"Doar presa a vehiculat discutii legate de faptul ca FCSB e interesata de mine. Am vazut la vremea respectiva si declaratiile lui Gigi Becali. Dar la mine n-a ajuns absolut nimic. Sunt in continuare la CFR si-mi vad de treaba.
As putea sa mai joc linistit inca doi ani. Si o voi face daca voi simti ca-mi pot ajuta in continuare echipa si sa raman la nivelul de acum. Deocamdata, ma focusez 100% pe cariera de jucator, e singurul lucru la care-mi sta capul. Nu vreau inca sa ma gandesc ce voi face cand voi pune ghetele in cui", a conchis fundasul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News