Violente in fata Tribunalului la recursul lui Becali! Un individ agresiv a fost arestat
O persoana care protesta in fata Tribunalului Bucuresti, incitand la violenta, a fost dusa de jandarmi la Sectia 10 Politie pentru a fi identificata, a declarat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti, Marius Militaru.
Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti a precizat ca tanarul, in varsta de aproximativ 25 de ani, se alaturase protestarilor din fata Tribunalului Bucuresti, insa conform liderului protestatarilor, barbatul, care incita la violenta, nu facea parte din grup.
Barbatul a fost ridicat de jandarmi si a fost dus pentru a fi identificat la Sectia 10 Politie.
Jandarmii le-au cerut celor aproximativ 50 de persoane aflate la Tribunalul Bucuresti, unde se va judeca procesul privind eliberarea lui Gigi Becali, sa inceteze protestul si sa renunte la pancarde.
Oamenii pot ramane in zona, cu conditia sa nu mai protesteze, sa nu blocheze caile de acces si sa nu impiedice buna desfasurare a procesului.
Potrivit lui Marius Militaru, jandarmii au discutat cu liderul persoanelor care protesteaza si i-a cerut ca, intr-o jumatate de ora, sa renunte la protest, deoarece nu detin autorizatie.
"A fost identificat liderul persoanelor venite din Vrancea si i s-a pus in vedere sa inceteze protestul", a precizat Militaru.
Militaru a mentionat ca in cazul in care protestul va continua, liderul grupului va fi sanctionat de jandarmi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News