Viorel Moldovan a dat verdictul despre numirea lui Marius Șumudică la FCU Craiova
Marius Șumudică revine în primul eșalon al României.
După un lung șir de negocieri, tehnicianul român s-a înțeles cu FCU Craiova. Marius Șumudică se afla liber de contract, după ce s-a despărțit de echipa din Arabia Saudită, Al-Raed. Un singur an a petrecut antrenorul acolo.
Viorel Moldovan a dat verdictul despre numirea lui Marius Șumudică la FCU Craiova
Viorel Moldovan, fost mare internațional român, a vorbit despre instalarea lui Marius Șumudică la FCU Craiova și a evidențiat faptul că Adrian Mititelu, patronul oltenilor, ar trebui să-i dea mână liberă antrenorului și să nu se mai implice la echipă.
„Eu nu cred acest lucru (n.r.- că Adrian Mititelu renunţă la putere, la FC ”U” Craiova). A făcut anumite declaraţii după meciul de ieri (n.r.- vineri) cu Rapidul. E şi el dezamăgit pentru ce s-a întâmplat cu echipa lui, dar să nu uite că are şi el partea lui de vină. Să schimbi 8 antrenori, culegi ce ai semănat! Poate e momentul să facă un pas în spate.
Dacă va veni Şumudică, pot să facă echipă, de ce nu? Şumudică este un antrenor care a reuşit să scoată maximum cu echipele lui şi în ţară, şi în afară. Sunt temperamente asemănătoare, la fel şi Florin Prunea.
Jos pălăria pentru efortul colosal faţă de echipa lui. S-a bătut mereu cu morile de vânt pentru această echipă contra curentului. Poate din prea multă dragoste faci şi erori. Poate a venit momentul acesta să facă un pas în spate.
Mie, personal, îmi place Adrian Mititelu pentru că se luptă pentru echipa lui. După aceea că vrea să fie antrenor, e altceva (n.r.- amuzant). Dar trebuie să ai un antrenor căruia să îi dai mână liberă!”, a spus Viorel Moldovan, potrivit PrimaSport.
Reacția lui Marius Șumudică după ce s-a înțeles cu o echipă din Liga 1
„Îmi doresc să rămân acasă, acum. E un club care mi-a oferit toate condițiile. Am vorbit cu Adiță, patronul. Mi-a oferit toate condițiile de care am avut nevoie. Mai mult, o să vorbesc pe teren.
Suntem în discuții de două-trei săptămâni. E o provocare mare. Mi-am dorit un club care să-mi ofere toate condițiile. Lucrez cu staff-ul meu”, a spus Marius Șumudică pentru Pro TV & Sport.ro.
Marius Șumudică a fost ultima dată în Superliga antrenor la CFR Cluj. Cu Astra Giurgiu a luat titlul în 2016, când a reușit să asambleze o echipă de top, formată din jucători cu foarte mare experiență.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News