Viorel Moldovan anunță un transfer la Rapid: "Azi sperăm să-l închidem. Îl vrem și pe Alex Dobre"

Viorel Moldovan anunță un transfer la Rapid: Azi sperăm să-l închidem. Îl vrem și pe Alex Dobre Superliga

Rapid vizează câteva transferuri în finalul acetei ferestre de mercato, iar unul dintre ele s-ar putea oficializa astăzi.

Viorel Moldovan, președintele de la Rapid, a confirmat că giuleștenii sunt aproape să îl transfere pe Filippo Melegoni (25 de ani), mijlocaș central italian de la Genoa, care se află în ultimul an de contract cu gruparea din Serie A. 

Viorel Moldovan: "Sperăm să închidem azi transferul lui Melegoni"

"Suntem în discuții foarte avansate. Sperăm să reușim să închidem acest transfer la finalul acestei zile. Așteptăm niște date din parte agenților și vom vedea. Noi suntem optimiști și sperăm să închidem acest transfer. Lucrurile sunt foarte pozitive. Așteptăm să-l închidem. Problema e alta - trebuie să eliberăm aceste locuri de pe listă și încercăm să facem loc nu numai lui Melegoni. 

Melegoni este un mijlocaș interesant, care a fost o mare speranță la vremea lui. A fost cumpărat de Genoa cu o sumă interesantă, 4 milioane de euro, dar n-a reușit să facă acel pas și să devină un jucător important pentru Genoa. A mai fost împrumutat și în alte campionate, la Standard Liege. E un mijlocaș care poate să lege jocul și să ne aducă mingea în față. E un optar cu travaliu și abilitate tehnică destul de bună.

Se știe că vrem și un atacant, sunt mai multe discuții pe care le purtăm în paralel. Sunt discuții cu mai mulți atacanți", a spus Viorel Moldovan, la Fanatik.

Cine e Filippo Melegoni, mijlocașul așteptat la Rapid

Melegoni, mijlocaș crescut de Atalanta, a fost transferat de Genoa în 2020, inițial sub formă de împrumut, iar ulterior cumpărat definitiv pentru 4 milioane de euro. La Genoa, fostul căpitan al naționalei U21 a Italiei a jucat două sezoane în Serie A și a strâns în total 45 de meciuri și două goluri.

Din 2022, Genoa a decis să îl împrumute pe Melegoni, un an la Standard Liege, în Belgia și un an la Reggiana, în Serie B. În această vară, mijlocașul a revenit la clubul de care aparține, însă nu pare să intre în planurile staff-ului pentru stagiunea în curs, fapt ce ar putea facilita un transfer la Rapid.

În sezonul trecut, Melegoni a jucat constant la Reggiana, formație care a încheiat pe locul 11 în Serie B. A strâns 29 de meciuri, un gol și o pasă decisivă.

Două meciuri și un gol a strâns Melegoni la naționala U21 a Italiei, în 2020. La ambele partide a purtat banderola de căpitan

Viorel Moldovan confirmă interesul Rapidului pentru Alex Dobre

La Rapid ar putea sosi în aceste zile și Alex Dobre. Internaționalul român și-a reziliat recent contractul cu formația portugheză Famalicao și ia în calcul o experiență în premieră în Superliga.

"Normal că ne-am dori să avem cât mai mulți români în echipă. Știm situația lui Dobre, știm că a devenit liber de contract de la Famalicao. Suntem la zi cu tot ceea ce a făcut. O să vedem. Este o soluție și el, mai ales acolo, în banda dreaptă, dar mai avem și alte variante. Noi căutăm astfel de jucători experimentați. Avem mulți tineri și trebuie să-i încadrăm.

Avem nevoie de experiență și vrem români care să facă față în Giulești și să joace pentru Rapid. Dobre joacă bandă dreaptă. Este în atenția echipei naționale și căutăm astfel de jucători. Este în filosofia noastră să reactivăm astfel de jucători care poate la un moment dat sunt într-un declin. Poate caută și el un alt challenge, o altă motivație", a mai spus Viorel Moldovan.

Cine e Alex Dobre, internaționalul care ar putea ajunge la Rapid

Crescut la FC Viitorul Mihai Georgescu, Alex Dobre a plecat din România la vârsta de 18 ani și a semnat cu Bournemouth, unde și-a continuat junioratul. A debutat inclusiv la prima echipă și a fost împrumutat în ligile inferioare din Anglia, la Bury, Rochdale, Yeovil sau Wigan.

Dobre, convocat la toate naționalele României, inclusiv la cea de seniori și participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost cumpărat în 2020 de Dijon. Echipa care se afla la acel moment în Ligue 1 plătea un milion de euro.

După ce a jucat și în Ligue 2 cu Dijon, Dobre s-a transferat în prima divizie din Portugalia, la Famalicao, care inițial l-a împrumutat pentru 500.000 de euro, iar ulterior l-a transferat definitiv pentru încă 600.000 de euro.

  • 36 de meciuri, 4 goluri și 3 pase decisive a strâns Dobre la Famalicao
  • Două meciuri are Alex Dobre la naționala României, ambele în preliminariile EURO 2024, cu Edi Iordănescu selecționer.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!