Viorel Moldovan, nedumerit după FCSB - Hermannstadt 3-0: "Inexplicabil!"

Viorel Moldovan, nedumerit după FCSB - Hermannstadt 3-0: Inexplicabil! Superliga
FCSB a învins FC Hermannstadt, scor 3-0, în runda #20 din Liga 1, iar bucureștenii și-au consolidat prima poziție.
Darius Olaru a reușit o dublă în prima repriză și a devenit noul golgheter al Ligii 1, iar Florinel Coman a stabilit scorul final în minutul 58.

Viorel Moldovan, nedumerit după FCSB - Hermannstadt 3-0: "Inexplicabil!"

Fostul internațional Viorel Moldovan spune că evoluția lui FC Hermannstadt a fost inexplicabilă, mai ales că sibienii traversau o formă bună și se află în continuare în lupta pentru play-off din Liga 1.

"Un meci fără istoric. Un 3-0 categoric pentru FCSB. Sibiul a terminat doar în minutul 3 o acțiune colectivă foarte frumoasă, un șut al lui Fonseca respins de Târnovanu. 

Inexplicabilă evoluția lui Hermannstadt. Ne-au obișnuit cu jocuri mult mai bune și mai vii. Azi au fost depășiți total la toate capitolele. FCSB, imediat, în minutul 10, cu Băluță, care a șutat în plasa laterală la colțul scurt. După aceea, Coman a avut un șut periculos de la distanță scos de Căbuz, apoi vine golul superb al lui Olaru din centrarea lui Băluță. 

Se face diferența de două goluri înainte de pauză, tot Olaru, apoi Coman marchează în minutul 58. FCSB putea să mai marcheze, a avut jocul la dispoziție. A câștigat de o manieră relaxată, fără să se întrebuințeze prea mult", a spus Viorel Moldovan, la Prima Sport.

În urma acestui rezultat, FCSB este lider, cu 41 de puncte, la opt lungimi în fața lui CFR Cluj, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, FC Hermannstadt rămâne pe 7, cu 28 de puncte.

În runda următoare, ultima din 2023, FCSB va juca pe terenul lui Poli Iași, iar FC Hermannstadt va primi vizita lui Sepsi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!