OFICIAL Viorel Moldovan, noul președinte de la Rapid: "Sunt încrezător că la finalul sezonului ne vom bucura"
Viorel Moldovan (51 de ani) este noul președinte al celor de la Rapid.
Fost jucător și antrenor la Rapid, Viorel Moldovan activase ultima oară la Petrolul, în sezonul 2020/2021, ca tehnician. Ulterior, ex-internaționalul devenea analist TV.
Viorel Moldovan, noul președinte de la Rapid
La mai bine de trei ani după ultima experiență din fotbalul românesc, Viorel Moldovan a devenit președintele celor de la Rapid. "Moldo-but" îi ia locul lui Daniel Niculae, cel care a ocupat această funcție în ultimii trei ani.
"Sunt mândru și onorat să fiu președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc.
Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri.
Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început. Sunt încrezător ca la finalul sezonului 2024/2025 să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat", a declarat Viorel Moldovan, după ce a semnat cu Rapid.
- Viorel Moldovan a mai fost director sportiv la Rapid, pentru o scurtă perioadă, în 2007
"Experiența sa, atât națională cât și internațională, va aduce un plus de valoare în eforturile noastre de a readuce Rapidul acolo unde îi este locul – în vârful fotbalului românesc.
Bine ai revenit acasă, Viorel Moldovan!", este și o parte din mesajul clubului Rapid după ce Moldovan a revenit în Giulești.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News