Vlad Chiricheș, titular la FCSB după 7 luni de pauză! Surpriza liderului pentru regula U21 la meciul cu Farul

Vlad Chiricheș, titular la FCSB după 7 luni de pauză! Surpriza liderului pentru regula U21 la meciul cu Farul Superliga

Farul - FCSB se joacă în această seară, de la ora 21:00, în runda a doua din play-off-ul Ligii 1.

FCSB începe meciul de la Ovidiu cu Vlad Chiricheș titular, experimentatul stoper urmând să facă pereche în centrul defensivei cu sud-africanul Siyabonga Ngezana. Joyskim Dawa, criticat de Gigi Becali după ultimele prestații, a fost trecut pe banca de rezerve.

Vlad Chiricheș și Eduard Radaslavescu, titulari în Farul - FCSB

Pentru Vlad Chiricheș este primul meci oficial după o pauză de 7 luni. Fostul căpitan al naționalei României s-a accidentat la finalul lunii august, într-o partidă cu UTA Arad (1-2).

O altă noutate din echipa lui FCSB este titularizarea lui Eduard Radaslavescu. Revenit și el după o accidentare, fotbalistul cumpărat chiar de la Farul este folosit de lider în dauna lui Octavian Popescu pentru regula U21.

În afara celor două nume amintite, FCSB mizează pe echipa clasică. Reveniți de la echipele naționale, Târnovanu, Radunovic, Șut, Olaru și Coman sunt titulari în formația lui Elias Charalambous.

  • În cazul în care va câștiga pe terenul Farului, FCSB s-ar distanța la șapte puncte de a doua clasată Universitatea Craiova și la 10 de CFR Cluj și Rapid.

Cum arată echipa lui FCSB pentru meciul cu Farul

  • FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Chiricheș, Radunovic - Șut, Lixandru, Olaru - Radaslavescu, Băluță, Coman
  • Rezerve: Udrea, Vlad, Dawa, Haruț, Oct. Popescu, Miculescu, Pandele, Antwi, Toma, Alhassan, Popa
  • Antrenor: Elias Charalambous
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!