”Vreau să antrenez”. Mirel Rădoi își anunță revenirea pe bancă și așteaptă să fie ”asaltat” cu oferte

”Vreau să antrenez”. Mirel Rădoi își anunță revenirea pe bancă și așteaptă să fie ”asaltat” cu oferte Superliga

Mirel Rădoi (41 de ani) își anunță revenirea pe banca tehnică. Fostul selecționer își dorește să antreneze, după ce a rămas liber de contract.

La finalul anului trecut, Rădoi și-a încheiat înțelegerea cu Federația Română de Fotbal, pentru că nu și-a îndeplinit obiectivul, și anume calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial. Chiar dacă oficialii FRF au insistat ca acesta să rămână, Rădoi a spus ”pas”.

Mirel Rădoi își anunță revenirea pe bancă

"Vom vedea încotro o apuc în noul sezon. Mi-e dor, vreau să antrenez, sper să apară ceva. Dacă nu, continui cu lectura până voi putea pune teoria în practică. Dacă este ceva interesant în Liga 1, de ce nu? Vreau să antrenez o echipă de club.

N-aș putea să spun că în străinătate, pentru că atunci s-ar specula că e campionatul României prea slab pentru Rădoi. Edtiția următoare de campionat va fi una interesantă. Sunt 11-12 echipe care se vor bate pentru cele șase locuri de playoff. 

Nu aș vrea să vorbesc, pentru că toate echipele au antrenor. Dacă și eu aș fi în situația asta, nu mi-ar conveni nici mie se să vorbească în spatele meu", a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi a fost selecționerul naționalei României timp de doi ani, între 2019 și 2021, timp în care a strâns 20 de meciuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!