VIDEO EXCLUSIV „200.000 de euro e o sumă nesemnificativă la FCSB!” Reacția lui Valeriu Iftime după ce a pierdut o sumă importantă de bani 'din cauza' vicecampioanei României
Andrei Miron (28 ani) a plecat de la FCSB și a semnat cu Hapoel Haifa, echipă din Israel.
Fundașul central și-a reziliat contractul cu FCSB și a semnat cu Hapoel Haifa, asta după ce Gigi Becali a anunțat că nu le va prelungi contractele jucătorilor cărora înțelegerile le expiră în următoarea perioadă. Miron mai avea contract până în iarnă cu vicecampioana României.
Astfel, jucătorul a semnat cu echipa din Israel gratis, iar asta a reprezentat o „lovitură” pentru Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani. Gruparea moldavă avea 70% procente păstrate dintr-un viitor transfer, însă din moment ce a semnat din postura de jucător liber de contract, echipa lui Iftime nu încasează nimic.
Valeriu Iftime, despre plecarea lui Miron de la FCSB: „Credeam că FCSB îl va trata altfel!”
Patronul moldovenilor a vorbit la „Ora exactă în sport”, după ce a fost 'țepuit' de FCSB, punctând că Miron, criticat dur de Gigi Becali în repetate rânduri, era unul dintre cei mai buni fundași centrali din România, după părerea lui.
„Nu știu dacă mi s-au umflat buzele, nu știu dacă e cea mai mare pierdere, e clar că e un insucces, așa putea spune. Am crezut mult în George, credeam că FCSB îl va trata alfel și va fi vândut. Sunt absolut convins că dacă erau atenți cei de acolo, îl vindeau și anul trecut măcar cu 200.000 de euro. Acolo, se pare că 200.000 de euro e o sumă nesemnificativă sau ceva de genul.
El a plecat, i-am dat drumul de la mine, el mai avea contract cu noi, însă era așa de insistent să plece și cum eu am inimă deschisă la fotbaliști frumoși, s-a întâmplat să îi dau drumul. Acum lucrurile sunt clare, noi am pierdut tot, mai am și un proces cu cei de la Galați, care sunt complet nemulțumiți de transferul făcut la FCSB, că de ce l-am dat degeaba, aveau și ei procent din transfer. Nu știu unde o să ajungem cu situația, dar se mai întâmplă în fotbal și când ai un fotbalist, nu prea ai argumentele viitoare și condițiile care se vor întâmpla.
Pentru mine, Miron era unul dintre cei mai buni fundași centrali din România. Așa am crezut, povestea lui, ca la mulți alții, la FCSB există un alt tip de triere al valorilor, tratarea valorilor fotbalistice. Când ceva nu funcționează, îi dai drumul lui Miron...
Nu știu în ce măsură cei de la Galați au dreptate, în contextul în care e în faliment, nu mai există. Banii fotbaliștilor ar trebui irosiți în zona fotbalistică, să investim în jucători, să mărim valoarea spectacolulului sportiv, în acest tip de filosofie cred. Nu m-am gândit niciodată că voi câștiga bani din fotbal, am cheltuit cu asociații mei câteva milioane de euro, am crezut mereu că banii aduși în joc creează plus valoare”, a declarat Valeriu Iftime la PRO Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News