„A trebuit să le arăt nuiaua!” Reghecampf i-a pus gând rău FCSB-ului în playoff: „Obiectivul este locul doi!”
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul Constanța, 1-0, în runda 30 din campionatul regular.
Universitatea Craiova a încheiat cu brio sezonul regular. Oltenii au câștigat meciul cu Farul Constanța, 1-0, grație golului înscris de Paul Papp (32 ani) și au bifat a șasea victorie consecutivă în Liga 1.
Astfel, oltenii au intrat pe locul 3 în playoff, la 4 puncte în spatele FCSB-ului, ocupanta poziției secunde, iar acest lucru i-a dat încredere lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul clubului din Bănie și-a propus că la finalul sezonului echipa sa să termine pe locul 2 și să câștige Cupa României.
Reghecampf: „Mulți dintre jucători au uitat de ce vin la antrenament”
„Încercăm să ne câștigăm toate meciurile, iar la final să vedem unde suntem. Obiectivul nostru e să ajungem cât mai sus, locul doi dacă se poate, și să câștigăm Cupa României.
Jucătorii trebuie să-și dea seama de nivelul lor, de ce vin la antrenament. Mulți dintre ei au uitat asta, atrebuit să le arăt nuiaua, iar acum avem jucători care fac diferența de pe bancă.
La Papp știam că este un fundaș central foarte bun, cu experiență foarte mare, dar îmi era teamă să nu se accidenteze, nu a mai jucat de ceva timp. Mă bucur pentru el că a reușit să marcheze, face foarte bine partea defensivă. Și nu numai el, toată echipa se mișcă foarte bine. Fundașii laterali apar foarte bine, urcările lui Bancu crează mereu pericol”, a declarat Laurențiu Reghecampf la finalul meciului.
De asemenea, antrenorul oltenilor a dezvăluit că scopul său este să creeze până la începutul sezonului viitor o echipă competitivă care să se bată la titlu în Liga 1. Iar Laurențiu Reghecampf a vorbit și despre situația lui Dan Nistor (33 ani), mijlocașul care a pierdut locul de titular la Universitatea Craiova.
Reghecampf: „Respect jucătorii care au ajuns la un anumit nivel”
„Ne dorim foarte mult ca de la anul să avem o echipă cu care să ne batem la campioant. Avem fundași laterali ofensivi, care vor să urce foarte mult, iar cu cei doi mijlocași: Crețu, Mateiu, Bic, Ante, Vînă, Nistor, avem soluții pentru a închide jocul.
La Nistor depinde numai de el. Azi l-am felicitat pentru reacția lui. Eu respect jucătorii care au ajuns la un anumit nivel, dar totul depinde numai de ei”, a precizat Laurențiu Reghecampf.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News