„Ăla nu pleacă... stă să ia banii!” Gigi Becali, reacție dură despre jucătorul pe care a spus că-l dă afară de la echipă! Ce ofertă a primit pentru Compagno 

„Ăla nu pleacă... stă să ia banii!” Gigi Becali, reacție dură despre jucătorul pe care a spus că-l dă afară de la echipă! Ce ofertă a primit pentru Compagno  Superliga

Gigi Becali anunța în luna decembrie care sunt fotbaliștii pe care nu îi mai vrea la echipa sa. 

Cristi Ganea, Dorin Rotariu și Damjan Djokovic sunt cei trei jucători pe care Gigi Becali a spus că îi vrea plecați de la FCSB în iarnă și s-a arătat dispus să îl vândă și pe Andrea Compagno, în cazul în care primește o ofertă. Damjan Djokovic și-a reziliat și a semnat cu Rapidul, iar finanțatorul a anunțat că Ganea ar fi ales-o pe Farul. 

Dorin Rotariu nu mai pleacă de la FCSB 

Gigi Becali a vorbit despre situațiile jucătorilor și a dezvăluit că Dorin Rotariu nu mai pleacă de la FCSB, ci rămâne până la finalul contractului. Totodată, finanțatorul vicecampioanei a declarat că a primit o ofertă de 400.000 de euro pentru Andrea Compagno și că ia în calcul varinta de a-l lăsa să plece. 

Vorbind și despre Valentin Crețu, jucător căruia i-a expirat înțelegerea în această iarnă, Gigi Becali a anunțat că fundașul de bandă rămâne în echipa sa datorită loialității pe care a arătat-o față de club. 

„Ganea a plecat la Hagi am înțeles. Rotariu? Ăla nu pleacă... Măcar mai are doar 5 luni de contract, că era vai de mine dacă mai avea un an și jumătate. Nu pleacă. Stă acolo să ia bani. Pentru Compagno am primit duminică o ofertă de 400.000 de euro. Cred că-l dau.

Crețu va rămâne din loialitate. Să fim și noi loiali cu el, că el a fost loial cu noi. Îl țin din respect și îi dau câteva zeci de mii”, a declarat Gigi Becali. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!