VIDEO EXCLUSIV „Am zis cu Dică și MM: 'Avem o bijuterie și nu știam!'” Gigi Becali a răspuns după ce s-a spus că i-a impus un titular antrenorului
Returul Viking - FCSB din play-off-ul UEFA Europa Conference League se vede pe PRO TV și VOYO.ro joi, de la 20:00!
FCSB a pierdut meciul tur cu Viking de pe Arena Națională, scor 1-2, și trebuie să întoarcă rezultatul pentru a atinge primul obiectiv al acestui sezon, calificarea în grupele UEFA Europa Conference League. Singurul gol al roș-albaștrilor l-a marcat Florinel Coman, însă un titular din echipa lui Nicolae Dică a ridicat semne de întrebare.
Deși Gigi Becali a spus că nu se va implica peste antrenor cel puțin 15 meciuri, Gabi Balint a spus că el crede că Alexandru Pantea, trimis titular în meciul cu Viking, a fost impus de patronul vicecampioanei.
Gigi Becali a răspuns acuzațiilor conform cărora s-ar fi implicat la echipă
Gigi Becali a vorbit la „Ora exactă în sport” despre returul din Norvegia și s-a arătat sigur că echipa sa va ajunge în grupe, considerându-i pe cei de la Viking drept „cei mai slabi adversari” pe care i-a întâlnit în carieră. Totodată, întrebat despre zvonurile legate de titularizarea lui Pantea, patronul de la FCSB a spus clar că nu s-a implicat.
Cu toate astea, Gigi Becali consideră că e posibil să îl fi influențat pe antrenor în momentul unei discuții pe care a purtat-o cu el și cu managerul general Mihai Stoica, cei trei lăudându-l pe Pantea după prestația din meciul cu Chindia.
„Nu, nu l-am impus în primul 11. Nu e adevărat, dacă era, spuneam. Am vorbit cu Dică, atât am spus, bă, de fapt când l-a băgat pe Pantea, oricum acolo în dreapta era alegere între Pantea, Achim și Boboc. La Achim au zis și ei că umărul, bla, bla, păi dați-l. Pe Crețu nu l-am luat în calcul, dacă spun că face prostii și nu centreză și nu știu cum...și Crețu, poftim, dar eu știu că nu îl vor pe Crețu să joace cu el.
Ce comentarii am făcut eu cu Dică și cu MM, am zis că avem o bijuterie și nu știam, e posibil să fi influențat. Da, la Pantea, e posibil să îl fi influențat pe Dică, dar nu că l-am impus eu pe Pantea”, a declarat Gigi Becali la PRO Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News