„Are probleme cu greutatea. L-am văzut, e dolofan!” Jucătorul Rapidului luat la țintă de Viorel Moldovan
Rapid a câștigat meciul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște din etapa cu numărul 27 a Superligii României, scor 2-0.
Meciul nu a început foarte bine pentru echipa lui Adrian Mutu, antrenorul fiind nevoit să facă o schimbare încă din minutul 9. Andrei Ciobanu, aflat la primul său meci ca titular în 2023, a fost surprins cerând să fie înlocuit în startul partidei, Emmers fiind cel trimis de tehnician pe teren.
Fotbalistul transferat în vara anului trecut de la Farul, în schimbul a 100.000 de euro, a avut probleme în startul anului, astfel că nu a fost folosit de Adrian Mutu decât 12 minute în victoria la scor cu FC Voluntari, 4-1. Ciobanu a intrat însă sub radarul lui Viorel Moldovan, care a dezvăluit ce a remarcat la jucător când l-a văzut jucând.
Probleme cu greutatea pentru Andrei Ciobanu?
Fostul fotbalist a precizat că Ciobanu are probleme cu greutatea, iar accidentarea suferită în meciul cu Chindia ar fi venit după ce jucătorul nu s-ar fi încălzit corespunzător pentru meciul de sâmbătă seară.
„Se vede lipsă de continuitate. Ciobanu are și probleme cu greutatea. L-am văzut la ultimul meci în Giulești, 1-2 cu FCU Craiova. L-am văzut, e dolofan. S-a rupt, a făcut întindere. E consecința faptului că nu joacă constant.
Este minutul 8 când e schimbat. E debutul jocului. Înseamnă că nu s-a încălzit bine. Pe fond de oboseală nu faci întinderea asta așa repede, e clar că nu s-a încălzit bine”, a declarat Viorel Moldovan la Prima Sport.
- un milion de euro este cota lui Andrei Ciobanu conform Transfermarkt.
- 16 meciuri a jucat în acest sezon jucătorul pentru Rapid, având două assist-uri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News