Zăvăleanu știe care e antrenorul care o putea salva pe Dinamo de la retrogradare: „Nu am fost de acord cu plecarea lui!” 

Zăvăleanu știe care e antrenorul care o putea salva pe Dinamo de la retrogradare: „Nu am fost de acord cu plecarea lui!”  Superliga

Antrenorul la care Dinamo a renunțat în acest sezon, regretat de administratorul judiciar al clubului. 

Săptămâna trecută, jucătorii lui Dinamo au bifat o performanță neagră în istoria clubului. Au retrogradat în premieră în Liga 2, după ce U Cluj s-a impus pe teren propriu cu 2-0, iar pe stadionul din Ștefan cel Mare a obținut o remiză, 1-1. 

„Câinii” au mizat pe aceeași rețetă ca sezonul trecut, dar de data aceasta nu a mai dat roade. Dusan Uhrin (54 ani) era văzut antrenorul potrivit pentru a evita retrogradarea, după succesul din sezonul trecut, doar că planul conducerii din Ștefan cel Mare nu a mai funcționat. 

Însă, Răzvan Zăvăleanu este de părere că singurul tehnician care ar fi putut să o mențină pe Dinamo în Liga 1 era Flavius Stoican (45 ani), acesta fiind motivul pentru care administratorul judiciar s-a opus când s-a pus problema ca antrenorul să fie demis. 

Zăvăleanu: „Ar fi putut să motiveze echipa pentru meciurile de baraj!”

„Nu am fost de acord cu îndepărtarea lui Stoican, nu cred că era momentul. Eu consider că acesta ar fi putut să motiveze echipa pentru meciurile de baraj, avea această capacitate. Mai mult, cred că acesta ar fi putut strânge puncte și să evite barajul. Trecuseră meciurile dificile, în jurul lui echipa se strânsese ca o familie, exact de ce aveam nevoie.

Nu am fost de acord cu plecarea lui, chiar mă întreb de ce nu am luat în considerare să plecăm și noi atunci. Uneori, trebuie să treci peste preferințele oamenilor și să iei decizii pur manageriale”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru Playsport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!