VIDEO EXCLUSIV „Bate Craiova și se stinge totul în seara asta!” FCSB, dată ca și învinsă în lupta pentru titlu: „Nu a fost nimeni corect!”

Universitatea Craiova și FCSB se duelează duminică seară, de la 19:30, în etapa cu numărul opt a play-off-ului. 

Duelul este ca o 'finală' pentru roș-albaștri, care sunt obligați să câștige pentru a putea rămâne cu șanse în lupta la titlu, după ce CFR Cluj s-a impus fără drept de apel în meciul cu FC Argeș, 6-0, sâmbătă seară. Meciul se anunță a fi unul incendiar, în contextul în care se va juca cu casa închisă, astfel că și atmosfera va fi pe măsură. 

Dumitru Dragomir, reacție dură la adresa LPF și FRF: „Nu a fost nimeni corect față de Craiova!” 

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a vorbit la „Ora exactă în sport” despre lupta la titlu, având o reacție vehementă la adresa conducătorilor LPF și FRF pentru modul în care au programat meciurile din această etapă. În opinia lui Dragomir, partidele trebuiau programate la aceeași oră, astfel încât presiunea să fie mult mai mică. 

Totodată, Dumitru Dragomir a declarat că echipa lui Laurențiu Reghecampf va câștiga duelul cu FCSB, iar titlul se va „înmâna” după această etapă.  

„Nu mai poate arbitra nimic, nu a fost nimeni corect față de Craiova, meciul trebuia pus la aceeași oră, în aceeași zi. Meciul lui CFR Cluj trebuia să fie la aceeași oră cu cel de la Craiova. Ce așteptări, va bate Craiova și se va stinge totul în seara asta.

CFR de când a început campionatul e campioană, asta e părerea mea, s-ar putea să greșesc. Pot spune că Liga și Federația nu au fost corecte cu Universitatea Craiova, nu i-au dat nicio șansă, nu era același rezultat dacă se juca la aceeași oră, nu era panică așa, nu mai dădeau posibilitatea de a face speculații, poate băteau cu 1-0. 

Gândiți-vă cu ce emoții și trac joacă FCSB acum, lor le trebuie doar victorie. În momentul în care nu știa nimic, era o mai mare relaxare. Nu cred că vor fi multe goluri pentru că se vor închide și unii și alții, chiar dacă vor fi împinși de galerie, să știți că nu le va fi ușor nici Craiovei cu presiunea suporterilor, nu știu cât suportă, la un stadion de 30.000 de locuri. 

Convingerea mea e că și unii, și alții au 2-3 tineri foarte talentați, dar la noi au fost mulți talentați și au murit speranțe. Unii dintre ei au ajuns și la națională și după câteva meciuri s-au lăsat”, a declarat Dumitru Dragomir la PRO Arena. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!