„Câinii” și-au aflat 'nota de plată' după meciul cu FCSB! Amenzi mari primite de ambele cluburi + Ce suspendare a primit Filip
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal s-a pronunțat în cazul incidentelor de la FCSB - Dinamo, 6-0.
Niciunul dintre cele două cluburi nu a scăpat nesancționat după meciul care a înregistrat cel mai mare scor din istoria întâlnirilor dintre cele două. Ambele echipe au fost amendate cu sume importante de bani, iar Steliano Filip și-a aflat suspendarea.
Amenzi mari pentru Dinamo și FCSB
Comisia de Disciplină a decis să amendeze ambele cluburi pentru incidentele petrecute pe Arena Națională. Astfel, clubul organizator, FCSB, a fost amendat cu 15 000 de RON, din cauza comportamentului suporterilor, care au folosit materiale pirotehnice în timpul desfășurării meciului, informează digisport.ro.
Nici Dinamo nu a scăpat, însă amenda „câinilor” este puțin mai mică. Clubul din Ștefan cel Mare va trebui să plătească o amendă de 10 000 de RON. Pentru Dinamo amenda nu reprezintă cea mai bună veste, în contextul situației financiare de la club.
Steliano Filip, suspendat după eliminarea cu FCSB
Jucătorul lui Dinamo a fost eliminat în minutul 37, după un presupus fault la Valentin Gheorghe, la marginea terenului. Din acel moment, echilibrul partidei a fost destabilizat, deși decizia luată de Kovacs a fost dur contestată.
Mai mult, jucătorul a vorbit la finalul meciului, criticând atitudinea „centralului”, pe care l-a numit: 'arogant'.
Conform sursei citate, Steliano Filip a fost suspendat pentru două etape și a fost amendat cu 2 900 de RON. Astfel, jucătorul va absenta în meciurile cu Botoșani și CSU Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News