VIDEO EXCLUSIV „Când a venit, am zis că e de talie mondială!” Becali, îngrijorat pentru unul dintre jucătorii săi

Gigi Becali a vorbit după victoria obținută de echipa sa în fața lui FC Botoșani, 3-1.

Roș-albaștrii au fost conduși până în a doua repriză la primul meci după revenirea lui Toni Petrea pe banca tehnică, însă au reușit să întoarcă rezultatul și să câștige, datorită golurilor înscrise de Vali Gheorghe, Ianis Stoica și Florin Tănase. Unul dintre oamenii decisivi din teren, care însă nu a înscris a fost Budescu, cel care a intrat în a doua parte în locul lui Keșeru, în minutul 59. 

Atacantul nu a avut o prestație pe măsura așteptărilor patronului, iar în ultimele meciuri nu a arătat la fel de bine ca în startul sezonului și nici nu a mai reușit să înscrie. Gigi Becali a vorbit despre jucătorul transferat în perioada de mercato recent încheiată, analizând jocul acestuia. 

  • Zcand A Venit Am Zis Ca E De Talie Mondiala Becali Ingrijorat De Unul Dintre Jucatorii Sai 5

Gigi Becali: „Când a venit Keșeru, am zis că e de talie mondială!”

Deși a spus că nu știe ce se întâmplă cu fotbalistul său, Gigi Becali a dorit să îi ofere încredere, spunând că el crede că atacantul își va reveni și va marca din nou. 

„Keșeru nu știu ce se întâmplă cu el, când a venit, am zis că e de talie mondială, joacă la orice echipă din lume. Forță, viteză, șut, protejează mingea de 4-5 jucători, am zis că e mai bun decât era înainte, că a crescut, ca să constat acum că nu știu ce se întâmplă. 

Toate baloanele le returnează și când nu ai om pe tine. Returnezi când ești stresat, altfel, o iei, te întorci cu ea. Nu vreau să îi zic nimic, poate să fie un meci în care să nu fie în formă, eu cred că își va reveni”, a spus Gigi Becali la PRO X. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!