„Confirm!” „Nagelsmann” de România, așteptat de Valeriu Iftime la FC Botoșani

„Confirm!” „Nagelsmann” de România, așteptat de Valeriu Iftime la FC Botoșani Superliga

Valeriu Iftime se află în căutarea unui nou antrenor pentru banca Botoșaniului, după despărțirea de Mihai Teja (44 de ani).

Patronul moldovenilor a pus ochii pe Andrei Prepeliță, care s-a despărțit de curând de FC Argeș, însă Iftime a încercat să-l aducă și pe Dragoș Militaru (32 de ani), tehnicianul în vârstă de 32 de ani de la Unirea Dej, supranumit și „Nagelsmann” de România.

Dezvăluirea a fost făcută de Dan Roman, apropiat de Militaru, care a mai spus că mutarea a picat, deoarece „Nagelsmann” a dorit să-și continue munca începută la Unirea Dej.

Valeriu Iftime îl vrea pe „Nagelsmann” de România la FC Botoșani

„Confirm că a fost dorit mult de Botoșani. Recent, da. A refuzat, vrea să continue treaba la Dej, unde a creat un grup senzațional. I-a luat de tineri, acum 3 ani, și a reușit să ajungă departe.

Eu cred că în «nebunia» lui, la modul pozitiv, speră la promovarea în Liga 1. Ar fi ceva senzațional pentru o echipă cu buget așa mic precum Unirea Dej”, a precizat Roman la Primasport.

Dragoș Militaru o antrenează pe Unirea Dej din ianuarie 2020. Cu el la timonă, Dejul a promovat sezonul trecut la Liga 2, iar în această ediție a ligii secunde se luptă pentru calificarea în playoff.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!