„Crede că el a inventat şmecheria!” Mandorlini, taxat ce MM Stoica, după declarațiile de la finalul meciului cu Petrolul
CFR Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, în fața Petrolului Ploiești, în etapa a noua, la capătul unui meci în care a beneficiat de un arbitraj favorabil.
Arbitrul Istvan Kovacs i-a privat pe ploieșteni de două lovituri de pedeapsă, însă Andrea Mandorlini, antrenorul CFR-ului, i-a luat apărarea „centralului”, susținând că Sebastian Colţescu, cel care s-a aflat la centru la meciul Farul - FCSB a ajutat-o pe vicecampioană să se impună în fața constănțenilor.
Mihia Stoica, oficialul FCSB, nu l-a iertat pe antrenorul CFR-ului și a declarat despre acesta că a „debitat inepții”.
„Meciul de ieri, (n.r. CFR - Petrolul) l-am văzut tot. Cel mai interesant mi s-a părut ceea ce a declarat Mandorlini după meci.
Mandorlini, taxat de Mihai Stoica
El crede că venind dintr-o ţară cu un fotbal superior, care a dat campioane europene, mondiale, crede că el a inventat şmecheria. Că suntem nişte proşti care stăm cu gura căscată să-l auzim debitând nişte inepţii cum rar mi-a fost dat să văd.
Să vorbeşti despre un alt meci şi despre o altă fază unde este un penalty discutabil, clar, când împotriva trebuiau să se dicteze două penalty-uri clare este deja o sfidare a bunului simţ.
Diversiune. El crede că noi nu ştim să facem diversiune. Eu nu aş fi avut tupeu să vorbesc despre o altă fază, când am mortul în casă şi se descompune”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orangesport.
În urma victoriei de luni seară, CFR Cluj s-a apropiat la doar două puncte de FCSB, care are însă un meci mai puțin disputat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News