„De ce să ne plângem?” Edi Iordănescu, pus la punct după ce s-a plâns de suprafața de joc de la Craiova
FCSB a obținut victoria pe terenul lui FCU Craiova, 0-1, însă jocul echipei lui Edi Iordănescu nu a convins.
La finalul partidei, tehnicianul de 43 s-a plâns de calitatea terenului de pe „Ion Oblemenco”, însă fostul dinamovist Lucian Goian l-a contrat pe Iordănescu Jr, susținând că jocul neconvingător al „roș-albaștrilor” s-a datorat lipsei de concentrare.
„FCSB nu a convins, dar era greu ca echipa să fie menţinută la acel nivel, motivată, după 6-0 în derby-ul cu Dinamo. A fost un joc mai puţin reuşit, nu ştiu dacă a contat calitatea terenului, pentru că e un clişeu.
Ambele echipe au jucat pe acelaşi teren, pe unele le avantajează, pe unele le dezavantajează. Nu a fost un teren prost, nu trebuie să criticăm, pentru că o să vină iarna. Atunci, de ce ne mai plângem?”, a spus Lucian Goian la LookSport.
Ce a spus Edi Iordănescu despre gazonul din Craiova
„A fost un teren pe care greu am putut construi”, a spus Iordănescu după victoria la limită în fața FCU.
FCSB a învins-o pe FC U Craiova 1948 cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a noua a Ligii 1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News