VIDEO „Doamne, să se termine așa!” Reacția lui Becali după ce suporterii au aprins luminițele în tribune: „FCSB e Steaua!”

FCSB a trecut de campioana CFR Cluj duminică seara, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), în etapa cu numărul opt din playoff-ul Superligii și a rămas în lupta pentru titlu.

Meciul a fost unul destul de tensionat, însă marile ocazii au lipsit de ambele părți. FCSB a avut o singură ocazie mare, în prima repriză, în timp ce CFR Cluj nu a șutat pe poartă.

Spectacolul a fost asigurat însă de suporterii prezenți în tribună, care au scandat tot meciul, iar în minutul 90 fanii au scos telefoanele din buzunare și au luminat Național Arena cu blițurile.

Becali, impresionat de suporterii FCSB

Momentul l-a impresionat pe Gigi Becali, care a recunoscut că s-a rugat chiar atunci ca tebela să rămână intactă și suporterii să se bucure până la final de această victorie.

„Când au început cu luminițile, am făcut... Doamne, să se termine așa! Nu pentru mine, pentru ei! Să plece oamenii bucuroși acasă. Eu vreau să iau campionatul, mi-ar fi milă de sutele de mii de oameni care așteaptă titlul de atâta timp.

Disperați oamenii cu FCSB, să ia campionatul. Mai trebuie să comentăm asta? FCSB e Steaua! Am dat 40 milioane, au semnat generali, miniștri”, a spus Gigi Becali după meciul cu CFR Cluj.

În urma rezultatului înregistrat duminică seară, FCSB s-a apropiat la un singur punct de Farul Constanța.

Roș-albaștrii sunt mai aproape ca oricând de titlu, iar etapa viitoare, când întâlnesc liderul campionatului ar putea trece pe primul loc în cazul unei victorii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!