„E în avantajul lui!” Jucătorul de la FCSB care poate deveni om de bază la echipă după ultimele mișcări de trupe
David Miculescu (22 de ani), achiziționat de FCSB în vara anului 2022 pentru suma de 1,7 milioane de euro, a primit ocazia de a-și demonstra calitățile pe teren, după ultimele plecări de la echipă.
Miculescu nu a reușit să impresioneze după venirea la FCSB, motiv pentru care a fost ținut pe banca de rezerve. Gigi Becali a renunțat, însă, în această vară, la Andrei Cordea și Valentin Gheorghe, ceea ce ar putea reprezenta penru el ocazia perfectă pentru a se impune în primu „11”.
Ionuț Badea, care a lucrat cu Miculescu la UTA, este de părere că este în avantajul fotbalistului faptul că este folosit din primul minut, deoarece își intră mai greu în ritm.
„S-ar putea să fie în avantajul lui Miculescu. E un jucător care are nevoie de continuitate. Nu e genul de jucător care să facă diferența cum intră. Îi trebuie mai mult, ca motorul diesel, mai multe meciuri consecutive, timp, încredere.
Am lucrat cu el la UTA. Era un punct fix în echipă, acolo nu aveam om de gol și l-am forțat pe Miculescu și ca atacant. S-ar putea să fie în avantajul lui această situație”, a spus Badea la Digisport.
Charalambous a explicat de ce l-a preferat pe Miculescu
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a oferit o explicație pentru absența lui Octavian Popescu din echipa de start și titularizarea lui David Miculescu pentru partida cu UTA Arad.
„Nu așa decidem echipa de start. În fiecare săptămănă dcidem primul 11 pe care îl considerăm cel mai bun. Azi am decis să începem așa.
E doar o schimbare față de meciul trecut și credem că este cel mai bun prim 11”, a spus Charalambous, înaintea meciului cu UTA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News