VIDEO Zeljko Kopic a deslușit misterul fotbalistului ”dispărut” de la Dinamo: ”Am discutat deschis!”
Dinamo se va duela cu Petrolul în a doua etapă din Superliga României, iar Zeljko Kopic a luat parte la conferința de presa premergătoare meciului.
Deși era unul dintre cei mai iubiți jucători ai lui Dinamo din ultimii ani, Gabriel Moura și-a reziliat contractul cu Dinamo, însă clubul bucureștean nu a făcut deocamdată niciun anunț oficial în legătură cu despărțire de brazilianul care a îmbrăcat tricoul alb-roșilor timp de trei sezoane (iulie 2019 - ianuarie 2020, februarie 2022 – 1 iulie 2024).
Zeljko Kopic: ”I-am spus lui Moura că sunt în căutarea unor jucători mai tineri!”
Întrebat despre ”dispariția” lui Gabriel Moura, Zeljko Kopic a mărturisit că a purtat mai multe discuții cu fundașul brazilian și că i-a transmis acestuia că vrea să construiască o echipă tânără, pe care să se poată baza și în următorii ani.
Totuși, Kopic i-a propus lui Gabriel Moura să rămână în staff-ul tehnic al ”Câinilor Roșii”, însă fotbalistul este decis să își continue cariera de fotbalist.
”În această perioadă, am discutat deschis cu Moura. O spun acum, dar i-am spus-o și lui, am un respect uriaș pentru tot ceea ce a făcut pentru acest club, pentru prestațiile sale, pentru atitudinea lui, pentru mentalitatea lui, pentru tot ceea ce a oferit acestui tricou, fanilor.
Cel mai important lucru din sezonul trecut a fost să rămânem în Superligă. Acum vrem să ajungem mai sus și să ne luptăm pentru play-off, dar și să facem și o echipă competitivă pentru al doilea și al treilea an. I-am explicat că sunt în căutarea unor jucători mai tineri și că din punctul meu de vedere, dacă vrea să rămână la club, să facă parte din staff-ul tehnic, eu sunt deschis, dar el caută încă niște opțiuni.
În legătură cu anunțul clubului, nu eu sunt cel care trebuie să răspundă, pentru că oficialii sunt cei care se ocupă de acest lucru”, a spus Zeljko Kopic la conferința de presă.
- Un gol și trei pase decisive are Gabriel Moura în cele 94 de meciuri disputate pentru Dinamo.
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Gabriel Moura.
- 36 de ani are Moura.
În România, Gabriel Moura a mai jucat pentru Sepsi Sfântu Gheorghe și Gaz Metan Mediaș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News