Cele două formații își vor da întâlnire pe stadionul "Arena Națională" din capitală, nu mai devreme de ora 21:00. Confruntarea dintre cele două rivale este așteptată cu mare interes, iar biletele se vând rapid, peste 15.000 de tichete fiind deja achiziționate.

Atmosfera promite să fie incendiară, FCSB având la dispoziție întreaga peluză, unde vor fi prezenți aproximativ 8.000 de suporteri.

Kopic: „Trebuie să fim disciplinați tactic”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre strategia sa pentru acest meci extrem de important. Croatul ani și-a lăudat echipa pentru forma bună de acasă și este convins că moralul echipei va influența cum vor juca fotbaliștii pe teren.

Deși FCSB este campioana en-titre și a impresionat în Europa League, Kopic este convins că echipa sa poate câștiga derby-ul dacă respectă planul tactic și păstrează energia pozitivă din ultimele meciuri. 

”Din sezonul trecut până în prezent, cred că avem 12 meciuri fără înfrângere acasă. Este un lucru foarte bun pentru moralul echipei, pentru energia grupului. Este ceea ce vrem să construim atunci când jucăm acasă. Fanii reprezintă o parte foarte importantă a succesului nostru. 

Același lucru vrei să-l facem și în fașa celor de la FCSB, în derby. Știm că suportul din tribune va fi uimitor. Depinde de noi pe teren să facem încă un meci foarte bun. Trebuie să fim disciplinați tactic, să avem o energie bună și un spirit bun. Trebuie să facem orice pentru cele trei puncte. Este un derby, toți suntem motivați la maximum. 

Adversarii vor face și ei totul ca să câștige acest meci. Depinde de noi să fim în vârf de formă, să arătăm un fotbal bun și să demonstrăm că putem să jucăm împotriva unei echipe care evoluează bine în cupele europene”, a spus Zeljko Kopic, potrivit Digi Sport.

Înainte de acest duel, Dinamo se află pe locul 5 în clasament, cu 18 puncte, în timp ce FCSB ocupă poziția a șaptea, cu 16 puncte, dar are un meci mai puțin disputat.

După această confruntare, echipa lui Elias Charalambous va avea un alt test dificil în UEFA Europa League, împotriva lui Rangers, pe 24 octombrie.