„Este mai mult o obligație, decât o bucurie!” Marius Croitoru, cu picioarele pe pâmânt dupa trei victorii consecutive
FC Botoșani a ajuns la al treilea succes consecutiv în Liga 1.
FC Botoșani a câștigat a patra etapă din campionat cu UTA Arad, 2-1, și a ajuns la al treilea succes consecutiv în Liga 1, după victoriile cu Voluntari, 1-0, și Universitatea Craiova, 1-0. Însă Marius Croitoru nu este euforic și rămâne concentrat până la finalul sezonului regulat, unde speră să se califice în playoff.
„Să se termine cele 30 de etape. E meritul băieților, dar în același timp este o obligație în plus. Trebuie să continuăm pe același drum, mult mai serios, lumea se uită foarte atent la noi. Este mai mult o obligație, decât o bucurie. Trebuie să ne gândim că o altă echipă ne așteaptă.
„Aveam nevoie de jucători mici și rapizi”
Am vrut să încerc și alt profil de joc, am încercat în a doua repriză să bag jucători de viteză, jucatori mărunți, aveam nevoie de jucători mici și rapizi. Din punctul meu de vedere, numai jucătorii fac rezultatele.
„Îmi doresc ca după 30 de etape să fim în primele 6 echipe”
Îmi doresc să fie cât mai multe victorii de partea noastră, dar cel mai important e că atunci când se va trage linie după cele 30 de etape, noi sa fim în cele 6 echipe, pentru că ar fi o bucurie imensă și pentru mine și pentru băieți și pentru familiile lor. Este o muncă titanică, suntem clubul care a transferat cei mai mulți jucători în această vară”, a declarat Marius Croitoru la finalul meciului cu UTA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News