„Este o achiziţie foarte bună!” MM Stoica laudă ultima mutare făcută de CFR Cluj
CFR Cluj s-a despărțit de Dan Petrescu, în această vară, după ce echipa a ratat principalul obiectiv al sezonului: titlul.
Neluțu Varga s-a mișcat rapid pe piața transferurilor și a ajuns la un acord cu antrenorul Andrea Mandorlini, care a semnat pentru un sezon cu gruparea din Gruia.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, este de părere că CFR Cluj a făcut o achiziţie foarte bună prin aducerea antrenorului Andrea Mandorlini.
Mandorlini o poate redresa pe CFR, crede MM Stoica
„CFR nu mai părea o echipă atât de puternică nici cu Dan Petrescu cum a fost în trecut. Îi cunoaştem CV-ul lui Mandorlini şi cred că este o achiziţie foarte bună făcută de cei de la CFR Cluj.
Habar nu am care va fi cel mai puternic adversar pentru noi. Dacă anul trecut cineva spunea că Farul va câştiga campionatul cu achiziţiile pe care le făcuse, nu credea nimeni, aşa că orice se poate întâmpla”, a mai spus Mihai Stoica.
Până în acest moment, FCSB a reuşit transferul unui singur jucător, mijlocaşul Alexandru Băluţă, venit din postura de jucător liber, după ce a reziliat contractul cu Akademia Puskas din Ungaria.
Lotul echipei de fotbal FCSB a efectuat, luni, vizita medicală, în vederea startului sezonului Superligii, la sediul Institutului Naţional de Medicină Sportivă fiind prezenţi 21 de jucători. De la reunire au lipsit jucătorii convocaţi la loturile naţionale, plus Malcom Edjouma şi Ionuţ Panţîru.
Jucătorii antrenaţi de Elias Charalambous urmează să efectueze un stagiu de pregătire în Olanda, începând cu 27 iunie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News