„FCSB nu se bătea la titlu dacă rămânea Dică!” Ce nu a funcționat la începutul campionatului
În septembrie 2022, FCSB ocupa locul 14 în campionat, iar Gigi Becali anunța că obiectivul principal este accederea în play-off.
În fața a 42.439 de spectatori prezenți pe Arena Națională, FCSB a învins-o pe CFR Cluj, 1-0, în runda a opta a play-off-ului, și s-a apropiat la un singur punct de Farul Constanța înainte de meciul direct. Singurul gol al partidei a fost înscris de Florinel Coman (25 ani), în minutul 49, care i-a driblat senzațional pe Denis Kolinger (29 ani) și Simone Scuffet (26 ani).
Mihai Pintilii, rețeta succesului la FCSB
Revenirea roș-albaștrilor este cu atât mai spectaculoasă cu cât în septembrie 2022, cu Nicolae Dică (42 ani) pe banca tehnică, ocupau locul 14 în clasament. De altfel, Helmut Duckadam (64 ani) crede că FCSB nu ar fi ajuns să se lupte la titlu până în ultimele etape cu antrenorul care a calificat-o în grupele UEFA Conference League.
„FCSB a început atât de slab campionatul, că la un moment dat se ruga toată lumea să prindă play-off-ul. Apoi au avut o serie foarte bună și uite că pe final sunt aproape de titlu.
Nu cred că ajungea la fel de bine echipa dacă rămânea Dică. Cred că n-a fost o atmosferă foarte bună între echipă și staff-ul lui Dică. E vorba de întregul staff, nu de el personal. La un moment dat, sigur că lucrurile nu au mai funcționat. Dică își dorește să fie un antrenor mai impunător, mai distant cu jucătorii, a venit Pintilii și echipa a jucat și pentru el”, a declarat Helmut Duckadam pentru PlaySport.
Clasament play-off
1. Farul Constanța - 47 puncte
2. FCSB - 46 puncte
3. CFR Cluj - 39 puncte
4. Universitatea Craiova - 37 puncte
5. Rapid - 35 puncte
6. Sepsi OSK - 26 puncte
Programul ultimelor două etape
Etapa a noua
Sepsi OSK - CFR Cluj
Farul Constanța - FCSB
Rapid - Universitatea Craiova
Etapa a zecea
Universitatea Craiova - Sepsi OSK
CFR Cluj - Farul Constanța
FCSB - Rapid
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News