VIDEO „Gata, strategia e alta acum!” Gigi Becali anunță schimbări radicale după victoria cu CFR Cluj
FCSB a obținut a patra victorie consecutivă din Superliga din tot atâtea posibile, iar Gigi Becali anunță că a schimbat strategia.
Dacă până acum latifundiarul din Pipera susținea că se axează mai mult pe Conference League și mai puțin pe campionatul inter, acum susține că prioritățile sau schimbat.
Patronul FCSB a susținut că în acest sezon se va concentra mai mult pe campionat, pentru ca în sezonul viitor să forțeze o intrare în grupele Ligii Campionilor.
Gigi Becali schimbă strategia la FCSB
„Ani de zile am aplicat o strategie care a fost paguboasă, că puteam să mai luam cinci campionate. Adică la început am zis că nu contează, am jucat cu juniorii și după, la final la egalitate de puncte, un punct minus.
Avea Hagi (n.r. - Farul Constanța) la un moment dat 21 de puncte anul trecut, 21 de puncte avea!
Strategia e alta acum. Am zis că mă interesează mai mult meciul cu CFR, da? E, și acum vă spun. Mă interesează mai mult campionatul decât cupele europene.
Dar mă interesează campionatul, de ce? Vreau să jucăm Liga Campionilor. Vreau, că nu mai avem cu cine să jucăm în România și să ne aduceți echipe (râde)”, a spus Gigi Becali.
FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Steaua, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
La revenirea sa în Ghencea, după opt ani, FCSB a obţinut victoria prin golul marcat de Andrea Compagno (67 - penalty), după un fault comis de mijlocaşul croat Lovro Cvek asupra italianului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News