OFICIAL Ziua și transferul la Petrolul Ploiești! Un campion și căpitan din străinătate a semnat cu ”lupii galbeni”
Petrolul i-a transferat în această săptămână pe atacantul kosovar Albin Berisha și pe mijlocașul finlandez Tommi Jyry.
După ce luni a anunțat sosirea atacantului kosovar Albin Berisha de la FC Ballkani, Petrolul Ploiești a oficializat marți și transferul lui Tommi Jyry, căpitanul lui Inter Turku din Finlanda.
”FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu finlandezul Tommi Jyry, cel care a semnat un angajment cu clubul nostru!
În vârstă de 24 de ani, Jyry este mijlocaș central și are în palmares un titlu și o Cupă alături de KuPS. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru IFK Helsinki și Inter Turku, cea din urmă fiind ultima echipă pentru care a jucat, purtând banderola de căpitan.
Îți dorim mult succes și multe realizări în echipa lupilor galbeni!”, a postat marți la prânz Petrolul pe pagina oficială de Facebook.
Ploieștenii ocupă locul 9 în Superligă, la două puncte distanță de ultima poziție de play-off.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News