„Luați-l pe el și vedeți de ce a câștigat Petrolul!” Jucătorul-cheie remarcat de Mihai Stoica după derby-ul cu Rapid
Petrolul Ploiești și Rapid s-au întâlnit în etapa cu numărul cinci din Superliga României, scor 1-0.
Singurul gol al ploieștenilor a fost parcat de Gicu Grozav, în minutul 23, din pasa lui Ivanovski, după o gafă mare a lui Horațiu Moldovan. Astfel, Petrolul a ajuns la două victorii consecutive de la revenirea în prima ligă.
Giuleștenii au reclamat meciul adversarilor, pe care i-au acuzat că au refuzat să joace fotbal, cei mai vocali fiind Cristi Săpunaru și antrenorul Adrian Mutu. Gabi Tamaș a reacționat, oferindu-le o replică pe măsură rapidiștilor.
Jucătorul remarcat de Mihai Stoica după meciul Petrolul Ploiești - Rapid
Managerul general de la FCSB a analizat prestația celor două echipe, punctând că giuleștenii nu au avut cea mai bună formă în duelul de pe „Ilie Oană”. Mihai Stoica a remarcat însă un jucător din echipa lui Adrian Mutu, pe Alex Ioniță, despre care a spus că nu înțelege de ce a fost lăsat pe banca de rezerve.
Totodată, oficialul vicecampioanei României a evidențiat prestația lui Ivanovski, pe seama căruia pune victoria obținută de „lupii galbeni”.
„Niciodată nu vreau să scot în evidenţă ceva negativ, adică meciul acesta a fost subţire, dar atmosfera i-a dat altă dimensiune.
Cred că are dreptate Săpunaru, nu au avut agresivitate, am văzut agresivitate... luaţi-l pe Ivanovski şi vedeţi de ce a câştigat Petrolul.
E puţin... nu poţi să ştii ce probleme sunt, ştiu doar că a jucat Sefer, care e sub vârstă, Papeau... Ioniţă poate juca orice în spatele vârfului. Dar Papeau a jucat pe poziţia pe care au fost aduşi Vali Costache şi Alex Măţan, deci cred că şi-au triplat chiar anumite posturi.
Ioniţă mi s-a părut în acest început de sezon cel mai bun jucător al Rapidului, mi se pare mai bun decât era la Astra când a fost vândut la CFR. Mi se pare în cea mai bună formă fizică a carierei”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News