„M-a dezgustat!” Vlad Iacob a ieșit la atac după ce Andrei Nicolescu a confirmat că va fi înlăturat de la Dinamo 

„M-a dezgustat!” Vlad Iacob a ieșit la atac după ce Andrei Nicolescu a confirmat că va fi înlăturat de la Dinamo  Superliga

Continuă tensiunile la Dinamo, care nu pare să își găsească liniștea deloc. 

Andrei Nicolescu, unul dintre acționarii lui Dinamo, a anunțat sâmbătă seară că urmează să se facă o Adunare Generală, având ca scop schimbarea administratorului special. Decizia vine ca urmare a disputei dintre Vlad Iacob și noii investitori de la Dinamo. 

Vlad Iacob atacă: „Informațiile și acuzele sunt complet false!” 

Actualul administrator special de la Dinamo a vorbit despre situația tensionată de la club, negând cu vehemență informațiile pe care Andrei Nicolescu le-a comunicat. Totodată, Vlad Iacob a precizat că are o relație bună cu Ovidiu Burcă și și-a exprimat, încă o dată, încrederea că antrenorul o poate ajuta pe Dinamo să aibă rezultate bune și în prima ligă, în ciuda tenisunii care există la club. 

„S-a convocat AGA pentru data de 17 august, subiectul este schimbarea administratorului special, schimbare care nu e favorabilă clubului, din punctul meu de vedere. Eu am spus că pot face foarte multe lucruri pentru Dinamo, atunci când există resursele necesare, din păcate nici astăzi nu există resursele pe care clubul le merită și de care clubul are nevoie. 

 

Aș vrea să răspund unei acuzații care m-a dezgustat, sincer, anume domnul Nicolescu a insinuat că nu aș fi fost onorabil în deciziile luate până acum. Îl anunț că am luat deciziile mereu cu integritate și în spiritul și pentru binele clubului Dinamo, îi reamintesc că deciziile mele au fost aprobate și de administratorul judiciar și pot să îi spun că până foarte recent era la curent cu absolut toate deciziile chiar înainte ca eu să le iau. Am văzut și declarațiile conform cărora am distorsionat legătura dintre acționari și administratorul judiciar, un alt lucru complet fals. Domnii de la Red&White au contactele administratului judiciar, au fost adesea în corespondență, noi facem toate operațiunile în baza unui cash flow zilnic pe care îl actualizăm și îi punem la curent cu toate plățile. 

 

Informațiile transmise public și acuzele la adresa mea sunt complet false. Funcția respectivă nu există în prezent. În situația în care clubul are datorii curente și semnificative, administratorul judiciar nu ar fi avizat un asemenea contract. 

 

Eu am o relație bună cu Ovidiu în continuare, nu relația cu Ovidiu a fost problema, ci altă persoană. Mi-a fost prezentat de Ovidiu Burcă el, m-a încurajat Ovidiu să am încredere în el, acum sunt în postura în care mi se aduc acuzații false ce nu pot fi dovedite. Miza este puterea și controlul asupra clubului, nu știu, există și alte mize. Sunt surprins că mi se aduc acuzații la deciziile luate, eu nu pot lua decizii decât împotriva clubului, teoretic, nu împotriva acționariatului. 

 

Mizele personale ale unora sau altora ar trebui să treacă în plan secund. Dacă miza personală a unuia dintre acționari e diferită decât capitalizarea lui Dinamo...Dinamo ar trebui să primeze. Nu doar suporterii au convocat AGA, a fost convocată de Red&White și de președintele asociației PCH. Sunt curios dacă președintele PCH a obținut și un vot asupra a ce înseamnă DDB. Sunt curios dacă s-a votat în DDB cu privire la convocare, nu exista o obligație ca vreun membru PCH să semneze, m-a surprins neplăcut pentru că am reprezentat pro-bono clubul un an de zile și cu rezultate semnificative. 

 

Echipa care se ocupă de zona sportivă beneficiază de toată încrederea mea, pe lângă Ovidiu Burcă în care am avut mare încredere încă din sezonul precedent, a venit și Gabi Glăvan și cred că împreună pot face lucruri bune”, a declarat Vlad Iacob la Digi Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!