VIDEO „M-am obișnuit cu zvonurile așa!” Tănase a vorbit despre o posibilă plecare de la FCSB

Florin Tănase (26 ani) a fost din nou decisiv pentru echipa sa!

Golgheterul campionatului din sezonul trecut se află într-o formă bună și în acest an, în așteptarea unui transfer. Tănase a înscris de două ori în meciul cu Rapid, în minutul 14, când a deschis scorul și în al doilea minut de prelungiri, când și-a dus echipa în avantaj, din penalty, contribuind astfel la victoria obținută de FCSB. 

Ca și în sezonul trecut, au apărut zvonuri legate de posibile oferte existente pentru Tănase, însă până acum nimic concret, în ciuda faptului că jucătorul și-a exprimat dorința de a pleca în străinătate. La finalul meciului, căpitanul FCSB-ului a vorbit despre derby-ul cu Rapid, dar și despre zvonurile apărute, punctând că preferă să nu își facă iluzii în avans. 

Florin Tănase: „M-am obișnuit cu zvonurile! O să spun dacă o să am de ales între bani și performanță!” 

„Un derby frumos, o atmosferă foarte frumoasă în tribună, cred că a fost și un meci plăcut pentru spectatori. Bucuroși că am reușit să câștigăm și să rămânem neînvinși. Putem spune că e mai dulce victoria pe final, dar când ești pe teren și vezi că trec minutele, nu e așa plăcut. E bine că am marcat pe final și am luat cele trei puncte. 

Cum să treacă primele minute, ne uitam și noi la petarde, la artificii, nu e prea bine după ce te încălzești să stai, dar face parte dintr-un derby. 

M-am obișnuit cu zvonurile așa, nu mă gândesc decât...nu știu, sunt discuții, dar până nu pui semnătura, nu e făcut transferul. Dacă o să am de ales între bani și performanță, o să vă spun, dar dacă nu o să am...

Puțină presiune există la penalty, e în finalul meciului, nu e ca în minutul 20, dar am reușit să marchez și sunt bucuros. Săpunaru este un jucător bun, joacă bine la Rapid, de fapt ei sunt o echipă bună, care joacă un fotbal plăcut, nu știu asta, deocamdată sunt aici”, a declarat Tănase la finalul meciului. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!