EXCLUSIV „Merită o șansă!” Fost campion cu Rapid, Sergiu Radu știe cine e antrenorul potrivit în Giulești

„Merită o șansă!” Fost campion cu Rapid, Sergiu Radu știe cine e antrenorul potrivit în Giulești Superliga

Rapid e pe locul cinci în Liga 1, fără punct câștigat în play-off.

După patru eșecuri consecutive, italianul Cristiano Bergodi a fost demis și înlocuit cu Bogdan Lobonț (46 de ani). Fostul portar a primit un mandat până la finalul sezonului, care s-ar putea prelungi în cazul în care „Pisica” duce Rapidul în cupele europene.

Ideal pentru Rapid? Sergiu Radu: „Au luat decizia bună cu el!”

Campion cu Rapid în 1999, la fel ca Lobonț, Sergiu Radu (46 de ani) crede că fostul său coleg este antrenorul potrivit în Giulești. Nu doar pentru finalul de sezon, ci și pentru următoarea stagiune.

  • Zmerita O Sansa Fost Campion Cu Rapid Sergiu Radu Stie Cine E Antrenorul Potrivit In Giulesti

„Îmi pare rău pentru Bergodi. E un antrenor bun, dar nu știu ce s-a întâmplat în play-off. Dar mă bucur pentru Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi, pentru că au ocazia să demonstreze că pot face față, ca antrenori, la un nivel ridicat. 

Eu sper și cred că Rapid își va reveni cu Lobonț pe bancă. Lotul e foarte bun, domnul Șucu a investit în transferuri. Lobonț merită o șansă. A fost acolo, cu Cristiano Bergodi, cunoaște foarte bine lotul și a evoluat la un nivel înalt ca fotbalist. Rapid a luat decizia bună cu el”, a spus Sergiu Radu, pentru sport.ro.

  • Un titlu de campion național și o Supercupă a României a cucerit Sergiu Radu cu Rapid, ambele în 1999.
  • În Supercupa din 1999, „Schijă” a reușit un hat-trick în meciul cu Steaua (5-0).

„La ce investiții s-au făcut, Rapid trebuie să se bată la titlu!”

Fostul vârf, care are în CV echipe ca Wolfsburg, VfB Stuttgart sau FC Köln și 18 goluri marcate în Bundesliga, e de părere că Rapid trebuie să se bată pentru titlu anul următor. 

„La investițiile care s-au făcut, îți dai seama că ar fi obligatoriu ca în sezonul viitor să se tragă la titlu. Dar, știi cum e, și FCSB trage la titlu de atâția ani și abia în acest sezon îl câștigă. Așa că nu se știe. Însă la ce transferuri s-au făcut și probabil că se vor mai face, Rapid trebuie să devină o candidată la titlu an de an”, a explicat Sergiu Radu.

Bogdan Lobonț va debuta ca „principal” la Rapid pe 20 aprilie, sâmbătă, împotriva celor de la FCSB. Cu 28 de puncte în clasament, giuleștenii sunt la trei lungimi în spatele lui CFR Cluj, ocupanta poziției a doua. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!