„Mi s-a părut de joasă speţă!” Ovidiu Burcă a ieșit la atac după demersul celor de la FC Argeș

„Mi s-a părut de joasă speţă!” Ovidiu Burcă a ieșit la atac după demersul celor de la FC Argeș Superliga

Dinamo a promovat în Superliga, după ce a trecut în barajul pentru rămânere/promovare de FC Argeș (scor 8-5, la general), însă piteștenii încercă să-și câștige locul în prima ligă la comisii.

După înfrângerea din baraj, oficialii clubului FC Argeș au contestat obținerea licenței de către Dinamo, susținând că echipa din „Ștefan cel Mare” se află în insolvență și acest caz nu ar fi trebuit să primească drept de promovare.

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, condamnă demersul piteștenilor, susținând că acesta nu are nicio legătură cu fair-play-ul sportiv.

„Acuzații total lipsite de fair-play și tipice oamenilor care nu-și asumă responsabilitatea unui eșec. Ceea ce au făcut cei de la FC Argeș nu are niciun fel de legătură cu realitatea și cu valorile sportului. Am avut un gust amar după aceste două baraje, pentru că nu mă așteptam la reacția asta din partea lor.

Niște lucruri care n-au nicio legătură cu realitatea… Au făcut și acea adresă către Federație invocând faptul că licența noastră n-ar fi valabilă pentru Liga 1, că avem datorii. Să arunci cu noroi în munca unor oameni, în tot ce-am făcut noi anul ăsta, mi s-a părut de joasă speță! Până la urmă, asta e esența sportului, a fi fair-play, a ridica mâna atunci când lucrurile nu stau așa cum ți-ai dorit tu. Mergi acasă, te reorganizezi, muncești din nou, despre asta e sportul: să nu renunți niciodată!”, a susținut Ovidiu Burcă, potrivit GSP.

Dinamo, amical cu Dinamo Kiev în cantonamentul din Slovenia

Dinamo, nou-promovată în Superliga, va disputa un meci amical cu Dinamo Kiev, echipă antrenată de fostul dinamovist Mircea Lucescu, pe 5 iulie, în stagiul de pregătire din Slovenia, a anunţat clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

„Câinii” vor efectua acest cantonament între 26 iunie şi 6 iulie, la Dravograd.

Dinamo va juca primele sale două teste din acest stagiu la Dravograd, pe 28 iunie cu echipa slovenă NK Aluminij şi pe 2 iulie cu formaţia maghiară Zalaegerszegi TE. Partida cu Dinamo Kiev va avea loc în Austria, la Sankt Veit an der Glan.

Reunirea lotului antrenat de Ovidiu Burcă este programată pentru 15 iunie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!