„Ne-am descătușat în vestiar!” Reacția lui Budescu după victoria chinuită de la Ploiești: „Nu mă simt rău deloc”

„Ne-am descătușat în vestiar!” Reacția lui Budescu după victoria chinuită de la Ploiești: „Nu mă simt rău deloc” Superliga

Victorie la limită pentru FCSB în meciul cu Chindia Târgoviște, 1-0. 

Roș-albaștrii au reușit să urce pe al doilea loc în clasament, după golul înscris de Constantin Budescu în prelungirile partidei, în urma unui penalty obținut după un henț al lui Iacob la șutul lui Olaru. FCSB va rămâne pe poziția secundă până la meciul lui FC Botoșani și al Farului. 

Autorul golului a vorbit la finalul meciului despre victoria obținută, dezvăluind că în ciuda faptului că au câștigat în prelungiri, jucătorii s-au bucurat în vestiar pentru punctele câștigate. 

Totodată, mijlocașul a recunoscut că echipei sale i-a fost mai greu să joace după ce Chindia a rămas în inferioritate numerică, însă a ținut să evidențieze ocaziile pe care roș-albaștrii le-au avut. 

„Ne-am descătușat în vestiar!”

„Mereu am jucat bine aici, din păcate pentru alte echipe, nu am prins stadionul ăsta când am jucat la Petrolul. Sunt obișnuit cu presiunea, mă bucur că am marcat, a fost un meci greu, l-am început foarte bine, după eliminare ne-a fost mai greu, s-au apărat, au presionat mai mult. 

Jocul nostru, dacă vă uitați am avut ocazii, a scos portarul de vreo trei ori. Ne-am bucurat și noi în vestiar, ne-am descătușat și suntem pe drumul cel bun. Chiar dacă trăiești periculos, e o victorie meritată și ne bucurăm mai mult cu o victorie în ultimele minute. 

Nu știu ce e cu mine, dar nu mă simt rău deloc. Sunt foarte bine. Depinde de meci, de adversar, antrenorul decide cine începe și cine nu. De când am venit nu știu să fi fost cineva supărat că nu a fost titular”, a spus Budescu la final. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!