„Ne-am inspirat de la Rapid!” Mihai Stoica a dat notă jocului FCSB-ului cu Sepsi Sf. Gheorghe

„Ne-am inspirat de la Rapid!” Mihai Stoica a dat notă jocului FCSB-ului cu Sepsi Sf. Gheorghe Superliga

FCSB s-a impus la limită cu Sepsi Sf. Gheorghe în duelul din etapa cu numărul 25 a Superligii României, scor 1-0. 

Singurul gol al liderului la zi din Superliga României a fost marcat de Alexandru Băluță, în minutul 16, din pasa lui Baba Alhassan. FCSB este neînvinsă în acest an, consolidându-și astfel prima poziție în clasament, acolo unde are un avans de 9 puncte față de Rapid și 12 față de CFR Cluj. 

Ce a spus Mihai Stoica despre jocul FCSB-ului cu Sepsi 

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a analizat jocul prestat de gruparea roș-albastră și a notat pe măsură. Oficialul a dat nota 7, nemulțumit de compartimentul ofensiv, care însă a fost „salvat” de cel defensiv. 

„Am jucat de nota 7. De nota 5 ofensiv și de nota 9 defensiv. Am făcut medie și a ieșit 7. Am jucat la adăpostul rezultatului, am marcat relativ repede, iar până la gol am avut o ocazie rarisimă a lui Coman. Golul e capodoperă ca acțiune colectivă. 10 jucători din 11 au atins mingea înainte de a marca. Preluarea lui Olaru e formidabilă și pasa lui Baba e formidabilă. Ne-am inspirat și noi de la Rapid. 

Rapid a jucat în repriza a doua impecabil defensiv la Cluj. Cu excepția ocaziei lui Muhar, n-a avut nicio ocazie CFR. Eu spun cu mâna pe inimă că Sepsi, care ne-a dominat teritorial, n-a avut nicio ocazie în repriza a doua. În prima au fost câteva șanse, a fost capul excepțional al lui Safranko, dar acolo nu poți să acuzi pe nimeni, Safranko a lovit mingea aproape perfect. În rest, n-au avut ocazii”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!